Categories: Actualitate

Femeia care şi-a maltratat fetiţa şi concubinul ei rămân în arest

Tânăra de 26 de ani, arestată după ce şi-a bătut cu bestialitate fetiţa, dar şi concubinul acesteia, aflat, de asemenea, în arest, au fost aduşi ieri la Tribunalul Hunedoara. Femeia neagă acuzaţiile ce i se aduc.

Copilul a împlinit, ieri, un an

Este vorba despre cuplul din Ohaba Sibişel, comuna Râu de Mori, ajuns pe mâna poliţiştilor, după ce au agresat-o cu palmele şi cu coada unui topor pe mezina familiei. Marinela Muntean (foto) şi concubinul ei în vârstă de 38 de ani, Cristian Muntean, au formulat recurs împotriva hotărârii Judecătoriei Haţeg, prin care amândoi au fost arestaţi preventiv pe o perioadă de 29 de zile. Tribunalul, însă, a respins recursul, astfel că aceştia rămân în spatele gratiilor. În plus, întrebată de ce a bătut-o pe fetiţă, femeia a negat aceste acuzaţii, spunând ferm „Eu nu i-am făcut nimic“. Copilul, care săptămâna trecută a ajuns la spital cu fractură de craniu şi de umăr din cauza bătăilor primite, a împlinit ieri un an. După ce va fi externat, reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara îi vor găsi un asistent maternal care să aibă grijă de el. Reamintim că Marinela Muntean mai are trei copii, cu vârste cuprinse între trei şi 10 ani, care au fost deja internaţi într-un centru de plasament. (C. Ghenea)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

REȚINUT LA SCURT TIMP DUPĂ SESIZAREA COMITERII UNUI FURT DIN MAGAZIN ȘI A UNEI DISTRUGERI – POLIȚIȘTII HUNEDORENI AU IDENTIFICAT RAPID PERSOANA BĂNUITĂ

Intervenția promptă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au condus,…

17 ore ago

Cum rămâne casa organizată când frigul lucrează pentru tine

Într-o locuință modernă, echilibrul dintre confort și funcționalitate se vede mai ales în spațiile în…

2 zile ago

Mobilier de exterior din lemn: avantaje, dezavantaje și întreținere

Visezi la o terasă în care să bei cafeaua dimineața sau la un colț de…

2 zile ago

PPC Energie lansează PPC MaxControl, oferta pentru prosumatori cu plata soldului la 30 de zile și protecție împotriva prețurilor negative

Cu PPC MaxControl clienții beneficiază de plata soldului generat din energia livrată în rețea în…

2 zile ago

BĂRBAT DIN HUNEDOARA, CERCETAT PENTRU DEȚINEREA ILEGALĂ A UNEI ARME NELETALE SUPUSE AUTORIZĂRII

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat, la data de 9…

2 zile ago

POLIȚIȘTII HUNEDORENI, ALĂTURI DE COMUNITATE PRINTR-UN GEST CARE POATE SALVA VIEȚI

Astăzi, la inițiativa Serviciului de Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, tinerii…

2 zile ago