Control la aparatele medicale cumpãrate de Spitalul din Hunedoara

Volodia Macovei

La solicitarea directorului economic al Spitalului „Dr. Alexandru Simionescu”, din Hunedoara, Nicuşor Ştefan, a fost demarată o anchetă internă, girată de Comitetul Director al spitalului, scopul acesteia fiind de a se verifica în detaliu toată aparatura achiziţionată de instituţie cu aproximativ trei milioane de euro.
Reamintim că Direcţia Naţională Anticorupţie a demarat o anchetă privind achiziţia de aparatură medicală de la spitalul hunedorean, existând suspiciunea că preţurile de cumpărare au fost mult umflate faţă de cele de piaţă. „Verificarea va urmări starea fiecărui aparat, dacă este folosit sau nu, dar şi dacă, acolo unde se află în funcţie, acesta este necesar pentru buna desfăşurare a activităţii. Probabil, în trei-patru zile, aceste verificări vor fi finalizate şi vom avea o situaţie exactă”, a declarat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, Robert Muzsic, membru în Consiliul de Administraţie al Spitalului „Dr. Alexandru Simionescu”, din Hunedoara.
Din informaţiile noastre, neoficiale, se pare că multe din aparatele achiziţionate încă zac în cutii, nefolosite.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

INTERVENȚII ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI ÎN CAZURI DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ: MĂSURI FERME PENTRU PROTEJAREA VICTIMELOR

Polițiștii din județul Hunedoara continuă să acționeze prompt în cazurile de violență domestică, intervenind pentru…

2 ore ago

Intervenție promptă a polițiștilor din Petrila pentru prevenirea unei tentative de suicid

În seara zilei de 16 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au fost…

16 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Bătaie pe un post de conducere al unui ser­viciu din subordinea u­nui edil-șef. Gurile rele…

20 de ore ago