Sport

Conducerea Federației Române de Box nu-l uită pe Mihai Leu! „Va avea o competiție cu numele lui”

Pe data de 1 iulie 2025, Mihai Leu, primul campion mondial la box profesionist din România, avea să piar­dă lupta cu o boală nemiloasă: can­cerul de colon.

Victor Leu, vicepreședinte
Mihai Leu a intrat în rândul legendelor sportului românesc, iar personalitatea uriașă i-a determinat pe oficialii Fe­derației Române de Box să ia o decizie de suflet în amintirea marelui pugilist, scrie Prosport.
Potrivit lui Daniel Ion, secretarul general al Federației Române de Box, în scurt timp se va lua o hotărâre la nivelul conducerii ca o competiție importantă organizată sub patronajul federației să-i poarte numele.
„Mihai Leu a fost tot timpul un simbol pentru boxul și sportul românesc. El a îndeplinit și funcția de președinte de onoare al federației noastre. Cum dom­nul Victor Leu, fratele lui Mihai, este vicepreședintele federației vom decide de comun acord cu dânsul ca o com­petiție importantă să-i poarte numele. Mihai Leu a fost și a rămas un exemplu pentru noi toți atât în sport cât și în viața extra­spor­tivă”, a declarat Daniel Ion pentru ProSport.
Născut și crescut în Hu­ne­doara, Mihai a declarat tot tim­pul că nu se simte nicăieri mai bine decât acasă, printre hune­do­renii lui.
Edilii orașului, care s-au im­plicat total în or­ga­ni­zarea fu­neraliilor ma­relui cam­pion, inten­țio­nează ca într-un timp cât se poate de scurt să inau­gu­reze o sală de box, care va purta numele „Mihai Leu”.
„Mi-a fost un prieten a­propiat şi drag pe care îl port în suflet pentru tot ce a însemnat el pentru spor­tul ro­mâ­nesc şi pen­tru box. Este unul din­tre puţinii noştri campioni, care a însemnat mai mult de­cât sportul în care s-a remarcat pentru că, despre Mihai, se poate spune că şi el a ”făcut ma­re” boxul românesc”, Vasile Câtea, președinte FR Box.

L-a învins pe panamezul Santiago Samaniego
Mihai Leu și-a adjudecat titlul de campion mondial la profesioniști în data de 22 februarie 1987, în Germania, când l-a învins fără drept de apel pe panamezul Santiago Samaniego.
„Mulțumesc Germaniei pentru tot ceea ce mi-a oferit în acești ani, dar eu sunt și voi rămâne român”, declara Leu în presa vremii.
„România a pierdut astăzi un mare Campion… Dumnezeu să te odih­neas­că, Mihai!
Continuăm să ne rugăm pentru sufletul lui în zborul spre odihna veşnică şi pentru familia lui care trece prin această cruntă pierdere şi suferinţă”, a afirmat şi Lucian Bute.
Campionul mondial la box şi campionul la raliuri Mihai Leu a murit la 57 de ani. (A.N.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura