Categories: Actualitate

Condamnare cu suspendare în dosarul escrocheriei de la CAR

De circa patru ani au avut nevoie pro­curorii din Petroșani pentru a finaliza dosarul de înșelăciune în care sunt zeci păgubiți, oameni care s-au trezit peste noapte datori. Dosarul a fost soluționat la Judecătoria Petroșani, iar fosta angajată a insti­tu­ției financiare nebancare condam­nată pentru delapidare.

Unii au fost decedați
Escrocheria a ieșit la iveală în anul 2016, când zeci de persoane s-au trezit cu somații de plată pentru niște îm­prumuturi pe care nu le făcuseră. La momentul începerii anchetei, în mai 2016, se vorbea de o pagubă de 1 milion de lei, iar suspectul era o fostă președintă a unui CAR din Petroșani. Olimpia M. (54 de ani) în calitate de casier şi ulterior de preşedinte al unei instituţii financiare nebancare, în pe­rioada 2012 – 2015, a întocmit con­tracte de împrumut fictive folosind do­cumente false în numele titularilor de contracte şi ale giranţilor (unii dintre aceştia fiind chiar decedaţi la data acordării împrumutului), însuşindu-şi sumele de bani obţinute, declara Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt IPJ Hunedoara. Ancheta a fost una de durată din cauza numărului mare de păgubiți ori martori, la fel și judecata. ”În actul de sesizare s-a reţinut, în esență, că în perioada 2012 – 2015, în baza aceleași rezoluții infracționale, inculpata, în calitate de gestionar în ca­drul persoanei vătămate A.A.D. C.A.R. Expresul C.F.R. Bucureşti, şi-a însușit din gestiunea acesteia suma de 321.528 lei, prin întocmirea în fals a mai multor contracte sau adeverințe de girant. De asemenea, în perioada 2012 – 2015, în baza aceleași rezoluții in­fracționale și în dauna aceleași per­soa­ne vătămate A.A.D. C.A.R. Expresul C.F.R. Bucureşti, în calitate de ges­tionar, inculpata a înlesnit, în baza unei înțelegeri prealabile cu mai mulți suspecți, prin falsificarea unor con­tracte sau adeverințe de girant ori prin acceptarea unor astfel de acte falsifi­cate de către suspecți, obținerea unor împrumuturi în mod fraudulos de către aceștia, pricinuind persoanei vătămate o pagubă în cuantum de 30.467 lei”,
se arată în rechizitoriu. Judecătoria Petroșani a condamnat-o pe M. Olimpia la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată (169 acte materiale), 1 an și 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (629 acte materiale) și 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de com­plicitate la înşelăciune în formă con­tinuată (22 acte materiale).
Pe­deapsa finală a fost de 3 ani în­chisoare cu sus­pendare, însă soluția instanței de fond nu este definitivă. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

ANUNȚ ÎN VEDEREA ACORDĂRII SPRIJINULUI MATERIAL  TICHETE SOCIALE PE SUPORT MATERIAL ȘI PACHETE CU PRODUSE…

o oră ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

21 de ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

21 de ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

21 de ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

21 de ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

21 de ore ago