Categories: Eveniment

Concursul pompierilor civili

Peste 100 de pompieri de la serviciile voluntare din judeţ au participat la faza judeţeană a concursului rezervat serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, care s-a desfăşurat pe stadionul Corvinul din Hunedoara.
Oamenii focului au avut de trecut trei probe, care le-au solicitat capacitatea de efort, viteza, îndemânarea şi cunoaşterea dispozitivelor de intervenţie în caz de incendiu. Pompierii civili au alergat ştafeta 4 x100 de metri, probă care nu a presupus doar parcurgerea traseului în viteză, ci şi trecerea peste obstacole şi printr-un tunel. La proba de îndemânare şi viteză, pompierii civili au desfăşurat, contracronometru, linii de furtun, în timp ce ultimul test a verificat rapiditatea şi corectitudinea realizării dispozitivelor mai complexe de intervenţie. 
La finele concursului, în clasamentul localităţilor, primul loc a fost adjudecat de pompierii din Petrila, în timp ce locurile doi şi trei au fost ocupate de pompierii civili din Simeria şi Crişcior. La categoria agenţi economici, pompierii civili din Mintia au ocupat primul loc, urmaţi de cei angajaţi la Paroşeni şi Alpfa Point Protect. Formaţiile câştigătoare vor reprezenta judeţul la faza pe ţară a competiţiei.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii de serviciu că un per­sonaj din zonă se dă de ceasul morții, să…

2 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a învestit în stadionul din municipiu, astfel…

2 ore ago

Bulina neagră

F.R., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire.

2 ore ago

Mai puțini funcționari în primării, în prefecturi, mai puțini polițiști locali. Mai puțini

Guvernul Bolojan a propus două or­do­nanțe de urgență pentru promovarea tă­ie­rilor din administrație și lansarea…

2 ore ago

Tineri reținuți după ce au furat o mașină și apoi au abandonat-o pe câmp

Poliţiștii din Simeria au reținut doi tineri de 16 ani, bănuiți de săvârșirea mai multor…

2 ore ago

Hoț din magazine, prins cu mezelurile dosite în borsetă

S-a întâmplat la Petrila, într-un super­market, unde individul a fost o­prit pentru control de agenții…

2 ore ago