Categories: Actualitate

Concursul pompierilor voluntari şi privaţi

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Hunedoara a găzduit etapa interjudeţeană a concursurilor profesionale, rezervată serviciilor private şi voluntare pentru situaţii de urgenţă.
La startul competiţiei, desfăşurată pe Stadionul Parângul din Lonea, s-au aliniat şapte echipe ale serviciilor private pentru situaţii de urgenţă şi alte şapte ale serviciilor voluntare din judeţele Caraş Severin, Gorj, Dolj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea şi Hunedoara. Probele din concurs au fost 4 x 100 metri ştafetă, pista de îndemânare şi viteză, care presupune escaladarea unui gard de doi metri, parcurgerea în viteză a unei bârne cu două furtunuri în mâini, desfăşurarea acestora şi realizarea unui dispozitiv de intervenţie la incendiu precum şi proba dispozitiv de intervenţie, care implică realizarea unui sistem de stingere racordat la o motopompă.
Locul întâi în competiţia serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă a fost câştigat de echipa din Bacleş – Mehedinţi, locul secund a fost ocupat de SVSU Stoicăneşti – Olt, în timp ce locul trei a fost obţinut de SVSU Castranova – Dolj. Iar în concursul serviciilor private, pe locul trei s-a clasat echipa societăţii River Gate – Olt, pe locul doi Oltchim S.A. – Vâlcea, locul întâi fiind câştigat de serviciul privat al societăţii Minprest – Gorj.
Inspectorul şef al I.S.U. Hunedoara, locotenent colonelul Viorel Demean, a declarat că pregătirea pompierilor privaţi şi voluntari este foarte importantă iar contribuţia acestor structuri constituie un real sprijin pentru pompierii profesionişti în efortul de a proteja comunităţi şi bunuri. (A.Clej)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Borfașule, dă banii îna­poi! Apelativul de­ve­nit oarecum con­sa­crat se aude tot mai des după un…

17 ore ago

Bulina albă

Prof. Robert Humel din Petroșani, apreciat artist plastic Pentru că a fost ales președinte al…

17 ore ago

Bulina neagră

Nicolae P., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

17 ore ago

Dezechilibru major în finanţarea spitalelor; de la 1 octombrie, ambulanţele rămân fără combustibil

Sistemul de finanţare a spi­ta­lelor, în special unităţile de pri­miri urgenţe, se confruntă cu un…

17 ore ago

Apel pentru identificarea familiei

Hunedoreanul Gheorghe Barbu, din comuna Peștișu Mic, sat Măne­rău, a fost găsit de cei de…

17 ore ago

Tânăr reținut de polițiști după o agresiune comisă în Hunedoara

Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24…

17 ore ago