Categories: Stiri

Clasă de fotbal la CNS Cetate

La Colegiul Naţional Sportiv „Cetate” Deva s-a înfiinţat în această vară şi va funcţiona începând cu anul şcolar 2009-2010, o clasă de fotbal (clasa a V-a). Tinerii fotbalişti vor efectua câte patru antrenamente pe săptămână, de câte două ore, la Clubul Sportiv Real Sport Deva. „S-au ocupat deja 17-18 locuri în această clasă, dar selecţia este deschisă în continuare, până în data de 15 septembrie, pentru cei care doresc să se înscrie”, a precizat Adrian Liga (foto), directorul CNS Cetate Deva. (C. Marinut)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bărbat din Deva, reținut pentru 24 de ore după ce a refuzat montarea dispozitivului de monitorizare electronică dispus prin ordin de protecție

În cursul acestei după-amiezi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au luat măsura reținerii pentru…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au găsit săgetații din județ un nou mod de a-și continua răfuielile, dar în așa…

10 ore ago

Bulina albă

Hajni Hirt – artist din Petrila Pentru organziarea unei noi expoziții de lucrări de artă…

10 ore ago

Bulina neagră

Paul B., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru agresiune sexuală.

10 ore ago

Deveanul pentru care s-a cerut ordin de protecție a fost găsit și dus la Poliție

Ciprian Blaj, bărbatul implicat în scan­dalul din centrul Devei, a fost luat pe sus, ieri,…

10 ore ago

PERFORMANȚĂ EXCEPȚIONALĂ LA LICEUL TEHNOLOGIC AGRICOL „ALEXANDRU BORZA” GEOAGIU!

Suntem mândri să anunțăm re­zul­tatele spectaculoase obținute de ele­vii noștri la Etapa Județeană a Olim­piadelor…

10 ore ago