Cireșele și vinarsul de Blăjeni, parte din patrimoniul local
Magdalena Șerban
Prima menţiune documentară despre Blăjeni o găsim la 1439. Dincolo de cursul său istoric, zestrea moțească desăvârșită a zonei și rădăcinile adânc ancorate în tradiții, lumea asociază comuna cu celebra țuică de cireșe.
Dar mai e recolta de altădată? Sau s-a pierdut în negura timpului? Faimoasele cireșe de aici păstrează calitățile și gustul inconfundabil care le-au făcut cunoscute. Totuși, la fel ca în multe arii pomicole, livezile vechi s-au rărit, iar producția este acum mult mai dependentă de capriciile vremii și de schimbările climatice care afectează frecvent.
Un brand neoficializat, dar definitoriu Țuica făcută din „fructele moacre”, un produs ecologic, care se găseşte în prea puţine părţi ale României, sau, mai exact, vinarsul de cireşe, pune comuna Blăjeni pe harta locurilor care oferă un produs de excepție. Licoarea a cărei tărie este în jur de 60 de grade și până chiar către 80, ca la orice vinars întors care se respectă, este ţinută pentru consumul propriu ori pentru o degustare cu prietenii, rudele ori apropiaţii. Nu se prea vinde, fiind mai prețioasă decât banii. Pe vremuri, la sfârşit de iunie, început de iulie, oamenii se adunau în centrul satului, predau cota de cireşe (aşa era pe timpul lui Ceauşescu, când fiecare avea o cotă impusă de stat la diferite recolte), după care o puneau de un joc pe cinste. Dar anii s-au scurs, vremea a devenit imprevizibilă și de multe ori dădea înghețul tocmai când florile de cireș erau deja ieșite și asta afecta fructul. Mai apoi, să nu uităm de radiaţiile de la Zlatna, Roşia Poieni, Roşia Montană sau Gurabarza care și ele se poate spune că au participat, treptat, la rărirea cireşelor de odinioară. Totuși, recolta nu a pierit, în ciuda provocărilor. Ce lasă Dumnezeu nu piere. Oricum, criteriile au rămas. Ca să fii blăjenar autentic, trebuie să ai un Candin în neam, un cal alb şi un cireş în curte. ,,Anotimpurile nu mai sunt atât de bine definite, ca pe vremuri. Cireșele ne definesc ca și comunitate și sunt parte din viața localnicilor. Dar din păcate, clima nu mai e una liniară și previzibilă. Acum rişti ca după o temperatură de plus 10 de grade C, a doua zi să treci la una cu minus. Așa că atât agricultura cât și producția sunt afectate și depind de vreme. Vinarsul de cireșe rămâne simbol pentru Blăjeni. Tărie, aromă, unicitate. Însă singurul necaz e că nu se produce atâta cât să se vândă pe plan naţional sau internaţional. Dar blăjenarii țin la el ca la o parte din suflet. Nu îl risipesc, ci îl prețuiesc”, a spus Horia Jurcă (foto), primarul din Blăjeni.
