Chioşcul Uno Product, „răpus” de lipsa autorizaţiei de construcţie

18 mai 2011 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate, Flash

Carmen Cosman

Edilii din Deva au reuşit, după o tentativă eşuată, să ridice chioşcul din faţa Casei de Cultură. Ieri dimineaţă, a fost eliberat domeniul public, iar o comisie specială a inventariat bunurile ridicate.

S-au întins mai mult decât aveau voie
Chioşcul din centrul municipiului a fost „răpus” de lipsa autorizaţiei sanitare, dar şi de cea a autorizaţiei de construcţie. Viceprimarul municipiului Deva, Marcel Morar, a declarat că s-au făcut numeroase demersuri, pentru ca firma Uno Product SRL Deva să intre în legalitate, dar fără nici un rezultat. „Încă din luna februarie 2011, societatea Uno Product a primit dispoziţie de suspendare a activităţii pentru toate chioşcurile pe care le deţine, din partea DSP Hunedoara”, a declarat Morar. Practic, în urma unor controale, s-a constatat că nici unul dintre chioşcuri nu este racordat la reţeaua de apă şi canalizare a oraşului, nu dispun de grupuri sanitare, nu asigură dulapuri şi vestiare, iar personalul nu purta echipament de protecţie. Firma a primit termen de remediere a deficienţelor, dar nu s-a conformat în intervalul de 30 de zile, aşa cum prevede legea. În consecinţă, Primăria Deva a decis suspendarea activităţii până la remedierea deficienţelor constatate de inspectorii DSP Hunedoara. „Lucrurile nu s-au schimbat, iar în data de 2 mai 2011, s-a retras autorizaţia de funcţionare pentru chioşcul din Piaţa Victoriei. În data de 10 mai 2011, printr-o dispoziţie a primarului, s-a dispus eliberarea domeniului public, ocupat fără autorizaţie de construcţie de către SC Uno Product”, a mai spus viceprimarul municipiului Deva. Morar susţine că în acest caz se ocupa o suprafaţă dublă faţă de cât aveau voie. El susţine că între administraţia publică şi societatea în cauză nu există nici un litigiu legat de ocuparea domeniului public: „Suntem în litigiu pe probleme sanitare. Reprezentanţii firmei respective au făcut o plângere prealabilă în instanţă, dar aceasta nu suspendă acţiunea”. Şi, în consecinţă, ieri dimineaţă, chioşcul a fost ridicat şi depus în curtea Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Locală.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
E oficial: Lucian Heiuş se vrea primar la Orãştie

Dacă până mai ieri, gurile bogate ale judeţului vorbeau de o posibilă candidatură la cârma Primăriei Orăştie, a actualului şef...

Dava e sută la sută în Liga I

Unica echipă de futsal din judeţ, Dava Deva, a aflat, ieri, că este promovată pe prima scenă a futsalului românesc,...

Hunedoara: de trei ori mai multe maşini decât parcări

Numărul locurilor de parcare, mereu cu mult mai mic în comparaţie cu cel al maşinilor aflate în circulaţie, reprezintă constant...

Închide