Categories: FlashSport

Cetate Deva străluceşte la gimnastică

Ciprian Marinuţ

Sportivele de la Cetate Deva au fost vedetele Campionatelor Naţionale Individuale de gimnastică la junioare II şi junioare III (nivel III), cucerind 17 dintre cele 30 de medalii puse în joc.

Lidera gimnasticii româneşti

Laboratorul de şlefuire a talentelor de la Deva a rămas cel mai valoros şi mai productiv din ţară. Drept dovadă, gimnastele legitimate la C.N.S.- C.S.S. „Cetate” Deva au fost cele mai tehnice, graţioase, atente şi elegante dintre sportivele prezente la ediţia 2010 a Campionatelor Naţionale Individuale, desfăşurate în week-end la Bacău. Clubul devean a obţinut cele mai multe medalii (nouă de aur, patru de argint şi cinci de bronz), devansând astfel toate celelalte patru cluburi participante: SCM Bacău, CSS 1 Constanţa, Steaua Bucureşti, LPS Focşani. „De departe, am fost clubul cel mai puternic şi am cucerit cele mai multe medalii. Prin urmare, vom avea şi cele mai multe sportive în lotul naţional de junioare a cărui componenţă se va finaliza în baza rezultatelor de la acest concurs”, a spus Adrian Liga, directorul C.N.S.- C.S.S. „Cetate” Deva.

Noile stele

Gimnastele de la clubul devean au dominat autoritar competiţia la categoria junioarelor II şi a junioarelor III – nivel III, unde au cucerit mai mult de jumătate dintre medaliile puse în joc. Ana Maria Ocolişan a fost vedetă în competiţia junioarelor II, întrucât s-a impus la individual compus, sărituri şi paralele. Rezultate bune la această categorie au avut şi Ştefania Stănilă şi Alexandra Marcu. La junioare III, s-au remarcat Laura Jurcă, medaliată cu aur la individual compus, Andreea Iridon, campioană la bârnă şi sol, şi Mădălina Blendea, medaliată cu aur la sărituri şi cu argint la paralele. Cetate Deva s-a prezentat mai modest doar la junioare III – nivel IV (n.r.-mai mici ca vârstă decât nivelul III), unde s-a obţinut o singură medalie de aur, la paralele. „Toate sportivele noastre care au urcat pe podium au mari şanse de a fi selecţionate în lotul naţional, care se pregăteşte tot la Deva. Federaţia acordă o mare atenţie acestor junioare, pentru că e preocupată de viitor, iar de la ele se aşteaptă să fie stelele de mâine ale gimnasticii româneşti”, a afirmat Adrian Liga.

Rezultate tehnice:

Individual compus:

Junioare II: 1. Ana Maria Ocolişan (Cetate ) 52.650; 2. Ştefania Stănilă (Cetate) 51.600 ; 3. Maria Răuţă (LPS Focşani) 51.300; 5. Alexandra Marcu (Cetate) 50.050

Junioare III, nivel III: 1. Laura Jurcă (Cetate) 52.850; 2. Andreea Puiu (CSM Oneşti) 52.650; 3. Mădălina Blendea (Cetate Deva) 51.700; 5. Adela Florea (Cetate) 51.500

Junioare III, nivel IV: 1. Irina Păun (Steaua Bucureşti) 55.150; 2. Ioana Badea (CSS 1 Timişoara) 53.200; 3. Catinca Tîrziu (CSS 1 Constanţa) 51.650 6. Andreea Munteanu (Cetate) 50.400

Finale pe aparate

Junioare II: Sărituri: 1. Ana Maria Ocolişan (Cetate) 13.350; Paralele: 1. Ana Maria Ocolişan (Cetate) 13.300; 3. Alexandra Marcu (Cetate) 12.250; Bârnă: 1. Alexandra Marcu (Cetate) 13.650; Sol: 2. Ana Maria Ocolişan (Cetate) 13.700; 3. Alexandra Marcu (Cetate) 13.600

Junioare III, nivel III: Sărituri: 1. Mădălina Blendea (Cetate); Paralele: 2. Mădălina Blendea (Cetate) 13.800; 3. Laura Jurca (Cetate) 13.400; Bârnă: 1. Andreea Iridon (Cetate) 13.450; 3. Laura Jurcă (Cetate) 13.250; Sol: 1. Andreea Iridon (Cetate) 14.150; 2. Mădălina Blendea (Cetate) 14.000

Junioare III, nivel IV: Paralele: 1. Andreea Munteanu (Cetate) 12.950

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au aflat zvonerii și povestesc pe la colțuri că un personaj al zo­nei, care merge…

4 ore ago

Bulina albă

Florin Oancea, primarul municipiului Deva Pentru că, telecabina de pe Dealul Cetății pornește astăzi, iar…

4 ore ago

Bulina neagră

Tatiana Rovinar, președinta Asociației Produselor Tradiționale Hunedoara Pentru că a înșelat un constructor care i-a…

4 ore ago

Situație scandaloasă la Lăpugiu de Jos. Pubelele oamenilor sunt golite de două ori pe lună. Cine a hotărât asta?

Locuitorii din comuna Lăpugiu de Jos sunt supuși unei situații inacceptabile, fiind obligați să aștepte…

4 ore ago

Nepotul care și-a tăiat unchiul cu sabia, judecat pentru omor

Tânărul s-a înarmat cu o sabie și a intrat peste unchiul său în casă cu…

4 ore ago

Noua escrocherie care te lasă printr-un apel fără nici un ban în cont. Poate avea chiar vocea mamei

Directoratul Național de Securitate Cibernetică avertizează că escrocii au găsit o nouă metodă prin care…

4 ore ago