Categories: Actualitate

Cei trei presupuşi violatori, cercetaţi în libertate

Maximilian Gânju

Tinerii din localitatea Petrila acuzaţi de viol, de către o localnică în vârstă de 20 de ani, sunt cercetaţi de poliţişti în stare de libertate.
O tânără de 20 de ani din Petrila a depus o plângere la poliţia din localitate în care acuză trei tineri că ar fi forţat-o să întreţină relaţii sexuale cu ei la o cabană din zona Cimpa, la care a mers de bună voie împreună cu tinerii. Mai mult, după ce au violat-o, i-au furat şi banii din buzunarul hainei, a mai susţinut tânăra în faţa anchetatorilor. Poliţiştii din Petrila au deschis o anchetă şi fac cercetări pentru viol sub supravegherea procurorilor. Deocamdată, conform anchetatorilor, cei trei tineri suspectaţi de viol şi furt sunt cercetaţi în stare de libertate. „Da, sunt cercetaţi în stare de libertate pentru că trebuie să ne vină nişte acte medicale, sunt mai multe proceduri. Sunt vinovaţi, nu sunt vinovaţi, o să vedem, nu avem cum să ne pronunţăm noi. Cercetarea în cauză este coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani”, a declarat Alexandru Scafariu, adjunctul Poliţiei Petrila. Faptele de care sunt acuzaţi cei trei tineri cu vârste cuprinse între 20 şi 22 de ani au avut loc săptămâna trecută, iar victima susţine că a fost obligată să se culce cu cei trei suspecţi.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Câtă nesimțire! Tu­peul de neimaginat al unui purtător de lăm­paş, obişnuit ani de zile cu…

14 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a reușit să-și convingă colegii și conducerea…

14 ore ago

Bulina neagră

Ianoș V., din Vulcan Pentru că a fost arestat preventiv pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie…

14 ore ago

CJ a concesionat un teren pentru construirea unui sistem de stocare a energiei electrice, la Petrila

Un sistem de stocare a energiei elec­trice în baterii va fi construit de o firmă…

14 ore ago

Explozie a unei centrale pe lemne la o locuinţă din Lupeni; un bărbat a murit

Un bărbat de 53 de ani, din oraşul Lupeni, a murit în urma unei explozii…

14 ore ago