Categories: ElectoraleFlash

Ce mi-e Moloţ, ce mi-e David! Drumul spre Sarmizegetusa Regia e plin de plombe!

04 david Molot 104 david Molot 1Nici nu s-a uscat bine cerneala pe recepţia drumului spre cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, că au şi fost necesare 180 de reparaţii de plombare.
Rezultatul e de-a dreptul revoltător. La ora actuală, cei 19 kilometri de drum au mai multe pete de plombare decât un dalmaţian! Asta e marea realizare a preşedintelui Adrian David!
După o licitaţie câştigată de nepotul familiei Pup, omul de casă al baronului Mircea Moloţ, după nenumărate semne de întrebare ridicate de presa locală, drumul spre Sarmizegetusa este dovada elocventă că liberalii au împrumutat vechile obiceiuri de la baronul Moloţ. Lucrări câştigate de firme agreate, executate prost, după care cârpite la repezeală de ochii lumii.
Duetul David-Moloţ, prezent de altfel la inaugurarea drumului, se dovedeşte a fi continuarea dezastrului pentru judeţul Hunedoara. Iar faptul că aceste plombări se execută acum, că e campanie electorală, nu este o garanţie că ele vor continua şi după. Astfel, ne putem trezi în situaţia în care până la toamnă, acest drum care a costat aproape cinci milioane de euro să arate ca după bombardament.
Incompetenţă crasă de-a lungul a 19 kilometri şi cinci milioane de euro! Asta dovedeşte preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian David! Şi mai avem pretenţia să discutăm despre obiective turistice, despre turism sau despre potenţialul acestei zone!
04 Drum Sarmizegetusa04 Drum SarmizegetusaPractic, dacă Moloţ a fost incapabil să finalizeze acest drum în 12 ani, iată că Adrian David demonstrează că ceea ce s-a făcut în opt luni se strică în mai puţin de o lună.
Se dovedeşte încă odată că întrebările pertinente ale jurnaliştilor hunedoreni, care s-au arătat miraţi de faptul că un copil de 18 ani (nepotul familiei Pup) a câştigat o licitaţie atât de importantă erau întemeiate. Cinci milioane de euro, administrate de un puşti de 18 ani, doar pentru că firmele lui Pup, agreate de Mircea Moloţ, trebuie să obţină licitaţii. Din păcate, nota de plată o vor plăti cei nevinovaţi. Adică, hunedorenii.
Cât despre „viitorul“ văzut de liberali, acesta seamănă extrem de mult cu trecutul, mai ales când cei care îşi doresc să conducă judeţul sunt supravegheaţi atent de mentorii politici.

Biroul de presă PSD Hunedoara

AddThis Website Tools
Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Să trăiască păpușarul Moloț si clica sa. Din 6.06.2016, LA REVEDERE ! Ultimele tunuri trebuiau trase acum, pana pleacă de la CJ.

  • Am fost in weekend pe acel drum si nu am vazut asa ceva.
    Chiar nimic nu mai are simtul realitatii cand e vorba sa se obtina un post politic?
    Greata si scarba!

  • Pai scrie acolo, 180 de reparații. Da normal ca nu ai văzut, poate o împingeai pe Hărău la deal și nu erai atent la drum.

  • Harau era de fapt măta cretinule.
    Crede tot ce se scrie boule. Poate au fost 181...sau 179. Chiar stiu sa numere asa de mult?
    Asa s-a dus tara asta pe râpă, pentru ca boi ca tine cred toate minciunile politicienilor.
    Asa sunt omorati oamenii cu zile in spitale, bugetul tarii devalizat si unii plini de bani.

    Oare ce se mai intampla cu autostrada Sibiu? Aia inaugurata de Ponta, ca sa o bifeze inainte de alegeri?
    Tu nu vezi ca toti sunt niste gunoaie puse pe furat?

  • Cand s-a inceput amenajarea drumului sagetatii si trandafiriii strigau de zor ce mare realizare este. Acum, trandafiriii se dezic si de Molot si de drum. Nu va e rusine si la unii si la altii ? Ati transat judetul ca pe o vita sacrificata si acum va porcaiti dupa ce v-ati lins reciproc pe bot. Spurcaciuni useliste, monstruoasa coalitie.

  • David e copilul militianului spagar David Ioan. Prietenul lui.Bibanu si Pera. Un infractor, asa ca ce pretentii puteti avea de la fiul lui. Ce naste din pisica soareci maninca.

  • Draga Mesagerule, ai face bine sa spui public doua lucruri :
    1. Sursele de finantare pentru astfel de "articole"
    2. Modul propriu de verificare a unei stiri

    Altfel:
    1. Astazi voi depune plangere penala pentru spalare de bani

  • Au dreptate pesedistii. Daca facea o firma de a lor drumul era "sticla" si tinea cel putin o legislatura.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au aflat zvonerii și po­vestesc acum prin târg că un purtător de halat alb a…

2 zile ago

Bulina albă

Angelica Georgeta Tomuța, directorul AJOFM Hunedoara Pentru că a organizat ca la carte conferința de…

2 zile ago

Bulina neagră

E.C., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor.…

2 zile ago

Crișcior: Sobe noi, cu bani de la stat, prin Programul „Rabla pentru sobe”

Magdalena Șerban Programul „Rabla pentru sobe”, prin care locuitorii din 27 de județe montane vor…

2 zile ago

Simeria. Tânăr băut și drogat, acuzat că și-a bătut mama

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva și victima agresiunii au cerut instanței emiterea unui…

2 zile ago

Doi soți și-au bătut și jefuit o cumnată

Cei doi tâlhari, soț și soție, au fost trimiși de soțul victimei s-o urmă­rească și…

2 zile ago