Ce declară candidaţii hunedoreni ai PRU: Guvernul Cioloş nu reprezintă interesele românilor

Natalia Bumbac

Candidaţii la alegerile parlamentare ai Partidului România Unită (PRU) Hunedoara au adunat un bagaj imens de probleme cu care se confruntă hunedorenii cu care s-au întâlnit în campania electorală. Drept urmare, adepţii doctrinei naţionaliste au declarat într-o conferinţă de presă că se angajează ca măcar o parte dintre ele să reuşească să le rezolve, prin iniţiative legislative pe care le vor promova în Parlament.
Cele mai acute probleme au venit din partea agricultorilor, a fermierilor, dar şi a oamenilor simpli care se simt străini şi abandonaţi de stat la ei acasă. Începând de la valoarea scăzută a subvenţiilor agricole, întârzierea de peste şase luni cu care s-au plătit sumele în 2016, până la dificultăţile de care se lovesc hunedorenii în a-şi valorifica produsele, toate aceste nemulţumiri au fost clamate de către oameni aspiranţilor la un mandat de parlamentar. Un exemplu concret în pierderile pe care le au crescătorii de animale şi de care statul nu se preocupă deloc a fost dat de Mihail Rudeanu, candidat pentru Camera Deputaţilor şi preşedinte de onoare al PRU Hunedoara. Acesta a afirmat că dacă în Belgia autorităţile statului preiau de la crescătorii de ovine pielea şi lâna, pentru a le valorifica, la noi, ciobanii aruncă aceste produse, deşi sunt extrem de folositoare. Drept urmare, Mihail Rudeanu a afirmat că va susţine crearea unui cadru legislativ prin care să se înfiinţeze unităţi de preluare a respectivelor produse, lucru din care va avea de câştigat atât statul, cât şi fermierii.
În altă ordine de idei, candidaţii PRU Hunedoara au adus critici dure miniştrilor din Guvernul Cioloş, susţinând că nu reprezintă interesele românilor, ci ale marilor puteri care i-au pus în funcţii. Iar, protejarea intereselor economice sau de altă natură ale străinilor de către conducerea executivă a statului, în defavoarea celor româneşti trebuie să înceteze, au subliniat membrii partidului. Mihail Rudeanu a mai spus că speră că hunedorenii le vor acorda voturile lor în 11 decembrie, astfel încât PRU Hunedoara să aibă unul sau chiar doi reprezentanţi în Parlament.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Dovada că lupta se dă între partide și nu pentru binele cetățenilor .Rușine să vă fie politicienilor care ignorați nevoile și dreptatea cetățenilor civili ,scopul politicienilor este lupta pentru bani în folosul propriu !

    Sfântul Dreptății

  • Ooooo daaa.....daca o spune Rudeanu,sunt numai ochi si anus....Unii nu au simtul ridicolului ,si nici bun simt.....Rudene.....stai nene acasa ca nu mai prostesti pe nimeni-

Recent Posts

L-AȚI VĂZUT?

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, în această dimineață, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la…

14 ore ago

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

3 zile ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

3 zile ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

4 zile ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

4 zile ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

4 zile ago