Categories: Comunitate

Ce crede edilul şef din Uricani despre tichetele de vacanţă

Magdalena Şerban

Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a precizat că în perioada 1 iulie 2017 – 30 noiembrie 2018, autorităţile publice locale şi centrale, precum şi companiile de stat, vor avea obligaţia de a acorda bugetarilor vouchere de vacanţă în valoare de 1.450 de lei. Astfel, românii vor primi tichete în valoarea unui salariu minim pe economie, pe care le pot folosi oriunde în ţară.
Iată ce crede unul dintre primarii hunedoreni, mai precis Dănuţ Buhăescu (foto), edilul oraşului Uricani, despre această problemă.
„Dacă statul va asigura acest demers din punct de vedere financiar, se va dovedi un lucru foarte bun. Dar dacă administraţiile publice locale trebuie să scoată banii din propriul buget, din start spunem că nu avem cum să ne descurcăm. Este bine că sumele acordate, pe lângă faptul că reprezintă un sprijin pentru angajat, se vor răsfrânge tot asupra mediului economic românesc, fiind cheltuite doar în ţară. Mediul privat dă din ce produce, pe când statul dă din ce primeşte şi de la mediul privat. Aşa că vrem, nu vrem, există o interdependenţă. Dacă creşterea economică permite acest lucru, e binevenit. Sunt convins că mulţi se vor ciupi, să vadă dacă e adevărat. E ca şi atunci când câştigi la loto şi nu îţi vine să crezi. Erau obişnuiţi cu nimic. Nu e o avere, dar e clar că e un început. Omul a uitat că se mai poate şi aşa ceva. Problema este să vină şi sursa financiară care să susţină programul, că de obligaţii puse în cârca autorităţilor locale suntem sătui. Altfel, nu avem soluţii decât să majorăm taxele şi impozitele, ceea ce nu ne permitem. După ce am studiat legea salarizării, am observat că primarii şi viceprimarii nu intră la aceste beneficii. Nu ne plângem. Măcar prin noua legislaţie se mai reglează lucrurile pe altă parte, unde se întâlneau anomalii. Spre exemplu, până acum, erau funcţionari care primeau salarii mai mari decât viceprimarii, chiar şi după ce acestea s-au majorat. Se vor îndrepta multe. Volumul de muncă şi răspunderea diferă, deci era nefiresc ca un funcţionar din primărie să aibă retribuţia mai mare decât primarul şi viceprimarul”, spune Dănuţ Buhăescu, primarul oraşului Uricani.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

UN GEST DE ONESTITATE CARE MERITĂ APRECIAT – EXEMPLU DE SPIRIT CIVIC ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Începem weekendul cu un exemplu pozitiv pentru comunitate, care demonstrează că onestitatea și spiritul civic…

2 zile ago

Bloc operator adus la standarde europene, în Secţia Ortopedie a spitalului din Hunedoara

Astăzi a avut loc prezentarea oficială a rezultatelor investiţiei de renovare, reabilitare şi modernizare de…

2 zile ago

În urmă cu puțin timp, pompierii Punctului de Lucru Totești au salvat o persoană căzută într-un puț adânc de 4 metri.

Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului.   La fața locului, colegii noștri s-au…

3 zile ago

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății din municipiul Orăștie.

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…

3 zile ago

ANUNŢ LICITAŢIE

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…

3 zile ago