Categories: Comunitate

Noul şef al Casei Judeţene de Pensii şi-a preluat funcţia

Fostul consilier local la Hunedoara, Cătălin Olar (foto), social-democrat, deşi are o meserie liberală, el fiind avocat, şi-a intrat în pâine, ieri, ca şef al Casei Judeţene de Pensii Hunedoara. Cătălin Olar a fost propus de către organizaţia municipală Hunedoara a PSD pentru funcţia de director executiv al Casei Judeţene de Pensii Hunedoara. El este membru PSD, iar din iunie 2016 şi până acum a fost consilier local al municipiului Hunedoara. Olar a declarat pentru început că încearcă să gestioneze situaţia de la Pensii şi că aici există un număr mic de salariaţi, faţă de problemele din sistem. (S. Popa)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Stângă Ioan Mircea

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

31 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Personajul de care vor­bim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…

5 ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…

5 ore ago

Bulina neagră

S.F., din municipiul Brad Pentru că a fost acuzat că a declanșat un scandal din…

5 ore ago

Primăria Deva caută soluții pentru repunerea în funcțiune a telecabinei de la Cetate

Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva: Specialiștii Doppelmayr sunt așteptați în două săptămâni pentru a…

5 ore ago

ȘOSELE MAI SIGURE ÎN HUNEDOARA: Scădere istorică a accidentelor rutiere grave și a numărului de victime în primele nouă luni ale anului

Bilanț încurajator pe șoselele din ju­dețul Hunedoara. Numărul acci­den­te­lor rutiere grave, al persoanelor care și-au…

5 ore ago