Categories: Comunitate

Ce crede primarul din Brănişca despre tichetele de vacanţă

Magdalena Şerban
 
Legea prvind acordarea tichetelor  de vacanţă a fost promulgată recent de preşedintele României, fiind votată în Camera Deputaţilor. Legea prevede că toţi angajaţii din sistemul public sau privat au dreptul să beneficieze de tichete de vacanţă, în limita a şase salarii medii pe economie.

Mai exact, angajaţii din sistemul privat trebuie să negocieze cu angajatorul dacă vor primi vouchere sau prime de vacanţă, iar angajaţii bugetari vor beneficia doar de vouchere de vacanţă. Important de menţionat este faptul că tichetele de vacanţă pot fi folosite doar în turismul românesc. Se pare însă că legea amintită nu prea stârneşte interes în rândul bugetarilor, mai ales al celor din mediul rural. Iată ce crede Teodor Lazăr (foto), primarul comunei Brănişca, despre tichetele de vacanţă.
„Pe ansamblu, legea e bună, însă părerea mea este că nu e pentru români. Nu cred că o să se îmbie prea multe unităţi turistice să  pună la dispoziţia celor cu astfel de tichete, servicii de calitate. Sau, pur şi simplu, nu vor accepta deloc. Până le va vira statul român contravaloarea activităţii prestate, sunt sigur că va dura ceva vreme. Poate că nu vor fi nici mulţi care să-şi permită să plece în vacanţe cu aceste tichete. Pe lângă ele, mai e nevoie de bani, care în general, nu prea sunt. De exemplu, ce şanse are o fată cu facultate, care face naveta la o primărie de comună şi beneficiază de un salariu de 700 de lei pe lună, să aibă bani de buzunar pe cât impune o staţiune de pe litoral, gen Mamaia. Ideal ar fi ca în loc de tichet de 5.000 de lei, să se ofere jumătate din sumă, dar cash. Aşa îşi poate administra fiecare, banii”, este de părere primarul din Brănişca.  Acesta mai susţine că în cazul administraţiei locale pe care o conduce, din 13 salariaţi, nici măcar unul  nu şi-a manifestat intenţia de a beneficia de noile tichete de vacanţă. Printre cei enumeraţi se află inclusiv primarul.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

16 ore ago

Polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări ca urmare a unui incident ce a avut loc într-un magazin din Aninoasa

Un conflict spontan izbucnit între doi bărbați, într-un magazin alimentar din orașul Aninoasa, s-a încheiat…

16 ore ago

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

2 zile ago

A CONDUS UN AUTOBUZ DE CĂLĂTORI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI ȘI S-A ALES CU DOSAR PENAL

Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…

2 zile ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Stângă Ioan Mircea

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

3 zile ago