Categories: Actualitate

Insemex, prezent la „Bursa Naţională a Invenţiilor Româneşti“

Magdalena Şerban

De curând, specialişti din cadrul Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă – Insemex Petroşani au participat la prima ediţie a „Bursei Naţionale a Invenţiilor Româneşti“, organizată de Ministerul Cercetării şi Inovării, în parteneriat cu Parlamentul Romaniei – Camera Deputaţilor şi Camera de Comerţ şi Industrie a României. Evenimentul a avut loc la Palatul Parlamentului.
Acţiunea a avut o componentă expoziţională şi una dedicată întâlnirilor dintre inventatori/cercetători şi mediul economic. De asemenea, s-au înmânat diplome de apreciere din partea Ministerului Cercetării şi Inovării atât pentru inventatori, cât şi pentru instituţiile pe care aceştia le reprezintă.
„Invenţiile pe care le-am expus au fost premiate la saloanele de la Geneva şi Barcelona. E vorba de stand pentru determinarea limitelor de explozie pentru vaporii lichidelor inflamabile, stand pentru cercetarea imagistică a exploziilor de gaze, metodă de restabilire a unei reţele de aeraj afectate de o explozie pe baza traseelor critice, metodă de determinare a parametrilor funcţionali la nivelul staţiei principale de aeraj, după producerea unui fenomen de explozie şi metodă de identificare a construcţiilor de aeraj critice la nivelul unei reţele complexe de aeraj. Ne bucură foarte mult faptul că munca noastră este apreciată, calitatea sa fiind certificată prin astfel de diplome pe care le primim. Este un merit al întregului colectiv căruia îi mulţumesc pentru implicarea continuă”, a spus dr. ing. Artur Găman (foto), directorul general al Insemex Petroşani.
De amintit că la procesul de evaluare desfăşurat în 2014, la care au luat parte trei observatori din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării, Ministerului Economiei, precum şi profesori universitari din Belgia, Suedia, Polonia, Franţa şi Olanda, institutul din Valea Jiului a primit calificativul A. Acesta, plus numeroasele medalii şi distincţii obţinute în ultima vreme pe plan naţional şi internaţional, nu fac altceva decât să întărească poziţia instituţiei pe harta europeană de profil.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

2 zile ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

2 zile ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

3 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

3 zile ago