Categories: Comunitate

Insemex Petroşani, medaliat cu aur şi la INVENTICA 2018

Magdalena Şerban

De curând, specialiştii din cadrul Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă – Insemex Petroşani au luat parte la Salonul Internaţional al Invenţiilor, Cercetării, Inovării şi Transferului Tehnologic – INVENTICA 2018 (ediţia XXII), ce s-a desfăşurat în paralel cu lucrările Conferinţei Internaţionale de Inventică. Organizarea a aparţinut Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi“ din Iaşi, împreună cu Institutul Naţional de Inventică.

Manifestările ştiinţifice, derulate la Iaşi, cu suportul Fundaţiei ştiinţifice şi a Culturii Inovaţionale pentru Performanţă Institutul Român de Inventică – IRIIS şi a Ministerului Cercetării şi Inovării, au reunit în spaţiul expoziţional inventatori din Republica Moldova, Rusia, Polonia, Egipt, Canada, Taiwan, Statele Unite ale Americii şi România. „Tematica Salonului a fost complexă, cuprinzând invenţii şi inovaţii din diverse sfere de interes precum Fundamente în Performanţele Umane, Creaţie Psiho-Tehnică, Metode de Creaţie Tehnică, Cercetare Interdisciplinară a Optimizării Performanţelor Umane, Inginerie Informaţională şi a Cunoaşterii, Ştiinţă şi Artă etc. În urma participării, institutul nostru a primit 11 medalii de aur pentru toate lucrările prezentate şi două premii speciale. Acest fapt ne onorează şi ne consolidează, din nou, poziţia deţinută pe plan naţional şi internaţional. Mulţumesc mult colectivului pentru seriozitate şi implicare. Am mai spus-o şi o voi repeta mereu: este meritul întregii echipe şi vreau să-i asigur pe colegii mei de toată consideraţia”, a declarat dr. ing. Artur George Găman (foto), directorul general al Insemex Petroşani. Mai trebuie spus că din Comisia internaţională de jurizare au făcut parte personalităţi ale mediului universitar şi ştiinţific din Taiwan, Rusia, Ucraina, Serbia, Iran, Moldova şi România.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bulina albă

  Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că a obținut un…

11 ore ago

Gura lumii

Vorbesc cârcotașii că un șef de la o direc­ție de pe la noi s-a pus…

11 ore ago

Ordin de protecție provizoriu emis într-un caz de violență în familie

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

11 ore ago

Conducător auto fără permis, depistat după o urmărire în trafic

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

12 ore ago

Violator acuzat că și-a stâlcit în bătaie iubita

Individul din Petrila a fost condamnat în trecut pentru că a violat o minoră în…

12 ore ago