Bulina albă, 22.01.2020
Vetuţa Stănescu, fost preşedinte-director al CJAS Hunedoara Pentru că, în urma performanţelor pe care le-a obţinut pe posturile de conducere
Citește mai multVetuţa Stănescu, fost preşedinte-director al CJAS Hunedoara Pentru că, în urma performanţelor pe care le-a obţinut pe posturile de conducere
Citește mai multCristian Luţă, tânăr din Lupeni Pentru că fiind cercetat într-un dosar de tâlhărie şi furt, alături de alţi doi complici,
Citește mai multFlorentina Marincu-Iuşco, atletă din municipiul Deva Pentru că la întrecerile Campionatului naţional de sală pentru seniori şi seniori U 23,
Citește mai multCiprian Brusturean, tânăr din municipiul Brad Pentru că este învinuit că făcea parte dintr-o grupare de spărgători care a acţionat
Citește mai multRadu Tudosie, regizor Pentru succesul înregistrat la prima reprezentaţie a piesei ”A douăsprezecea noapte”, una dintre cele mai jucate capodopere
Citește mai multVasile Vlăduţ Ioanăş, tânăr din municipiul Lupeni Pentru că, fiind cercetat într-un dosar de tâlhărie şi furt calificat, alături de
Citește mai multAurel Veiner, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România Pentru că a acceptat să facă parte din comunitatea academică a Văii
Citește mai multElis Ramadani Covaci, tânăr din municipiul Lupeni Pentru că, fiind cercetat într-un dosar de tâlhărie şi furt, judecătorii l-au considerat
Citește mai multLiliana Ţolaş, managerul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva Pentru că instituţia pe care o conduce, pe lângă activitatea specifică
Citește mai multEugen Radu, tânăr din Petroşani Pentru că este cercetat în stare de arest preventiv, pentru trei infracţiuni de furt calificat,
Citește mai multDan Bobouţanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că, dându-şi seama, după intrarea în colaps a serviciului judeţean care se ocupa de
Citește mai multBogdan Tibor, tânăr din Petroşani Pentru că a fost descoperit şi reţinut de poliţişti, în urma unei razii, fiind acuzat
Citește mai multFlorin Oancea, primarul municipiului Deva Pentru iniţiativa de a le ecologiza iniţial, de a le împrejmui cu panouri de protecţie
Citește mai multCosmin Titiş, bărbat din municipiul Lupeni Pentru că magistraţii i-au prelungit mandatul de arestare preventivă pentru omor cu încă 30
Citește mai multVasile Jurca, primarul oraşului Petrila Pentru că este dispus să suplimenteze contribuţia către Salvital, astfel ca modulul SMURD din localitatea
Citește mai multOvidiu Cionca, bărbat de 29 de ani, din Deva Pentru că este cercetat în stare de arest preventiv pentru comiterea
Citește mai multIoan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Deva Pentru că instituţia pe care o conduce organizează, sub genericul Eminesciana,
Citește mai multClaudiu Crivăţ, tânăr de 17 ani, din Petroşani Pentru că judecătorii au considerat că sunt suficiente probe încât să fie
Citește mai multAlexandra Bogdan, managerul şi fondatorul Asociaţiei de Autism Helping Hands din Petroşani Pentru efortul său de a crea un centru
Citește mai multVasile Vlăduţ Ioanăş, tânăr din municipiul Lupeni Pentru că a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a agresat şi tâlhărit,
Citește mai mult