Vorbesc gurile rele că un fost edil, care acum se ocupă doar de afaceri, are de o vreme încoace mari…
Ultima veste, înfiripându-se pe sub streşinile partidelor politice, este de-a dreptul savuroasă. Asta nu pentru că ar fi o bombă,…
Un inspector cu atribuţii de control în domeniul muncii, spun gurile rele, este mânjit din cap până în picioare. Omul…
Pasiunea pentru fotbal a celor implicaţi în activitatea echipelor dintr-un campionat de mini-fotbal din judeţ se manifestă în cele mai…
Vorbesc gurile rele că rubedenia unui afacerist plecat de printre noi s-a supărat tare de tot, atunci când a văzut…
Vorbesc gurile rele că un primar, aflat la primul său mandat, nu se dă în lături să se distreze de…
Se aude bine de tot, chiar până la cele instituţii cu obiceiuri de a căuta prin faptele hunedoreanului, că un…
Proiectele derulate de un serviciu subordonat unei municipalităţi îl ajută pe un director, care deja are şapte case, să-şi mai…
Obligaţi de sărăcia cluburilor din judeţ şi atraşi de mirajul unui sprijin financiar mai substanţial la alte grupări din ţară,…
Cică funcţionarii de la un serviciu public care era cu ceva ani în urmă militarizat, dar acum este complet civil,…