Unul dintre cei mai performanţi sportivi „inventaţi” în oraşul cu castel, care a avut succes în plan internaţional într-un sport foarte bine plătit, se confruntă cu mari probleme financiare. Cică sportivul nu a mai putut să îşi plătească ratele la un credit de sute de mii de euro, iar părinţii săi vor fi executaţi silit după ce au garantat împrumutul. Informatorii susţin că banca ar fi scos la vânzare la licitaţie cele două proprietăţi ale părinţilor sportivului, printre care şi casa unde locuiesc. În plus, se pare că şi sportivul are conturile blocate, deoarece contractul de credit a fost garantat cu ipotecă şi cu veniturile de la clubul său. Se pare că sumele de bani câştigate din sport şi cele din creditul în cauză au fost pierdute de sportiv şi de reprezentanţii familiei sale în afaceri păguboase. Sportivul a încercat să îşi demonstreze potenţialul de afacerist cu o linie vestimentară de lux, iar mama lui cu un magazin cu specific toscan, dar amândoi au renunţat la afacerile respective, după ce au ieşit în pierdere.
Borfașule, dă banii înapoi! Apelativul devenit oarecum consacrat se aude tot mai des după un…
Prof. Robert Humel din Petroșani, apreciat artist plastic Pentru că a fost ales președinte al…
Nicolae P., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un…
Hunedoreanul Gheorghe Barbu, din comuna Peștișu Mic, sat Mănerău, a fost găsit de cei de…
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24…