Categories: Gura lumii

Gura lumii 1.04.2016

O partidă dintre două echipe de juniori care activează în campionatul judeţean de fotbal, încheiată cu victoria favoriţilor cu scorul de 5-2, a stârnit suspiciuni că ar fi fost aranjată. Unii dintre părinţii jucătorilor de la echipa învinsă au afirmat pe diverse reţele de socializare că rezultatul meciului ar fi fost „măsluit”. Oamenii au spus că un oficial al echipei în care activează copiii lor le-ar fi zis jucătorilor să piardă meciul, pentru a-i ajuta pe ceilalţi care se află într-un duel de la distanţă, pentru titlul de campioană, cu o echipă din reşedinţa de judeţ. „Nu ne mai lăsăm copiii la fotbal să fie bătaia de joc a lui XY (numele oficialului)! În deplasare le dăm noi bani de un suc sau de mâncare. De la club, nu primesc nici măcar o sticlă de apă la meciuri, tot noi le dăm bani să-şi cumpere! Vă rugăm să discutaţi cu copiii despre blat”, a fost mesajul pe o reţea de socializare al unui părinte anonim. În replică, oficialul acuzat a contraatacat şi a spus că partida respectivă s-a pierdut din cauza lipsei de educaţie a copiilor, care au luat două cartonaşe roşii pe motiv de indisciplină, şi că unul dintre jucători a înjurat arbitrul. Nu ştim exact care e realitatea, dar, de regulă, nu prea iese fum fără foc şi  ar fi strigător la cer să se ajungă la aranjamente şi la nivel de juniori.

Conflictele clasice dintre generaţii îi dau mari bătăi de cap, în aceste zile, unui apreciat tehnician care a crescut generaţii de campioni la un club din sudul judeţului, club ce activează într-un sport în care România este în top la nivel continental şi mondial. Mâhnit din cauza atitudinii unor sportivi juniori care nu-şi văd lungul nasului, tehnicianul şi-a vărsat năduful pe contul personal de pe o reţea de socializare. În postarea respectivă, el a avertizat că va lua măsuri drastice împotriva celor care nu vor să facă performanţă într-un mod serios. „Mă gândesc că am muncit cu nişte oameni de care… urmează să mă despart! Sunt oameni care vin la sală doar să facă prezenţa… care nu sunt de acord cu stilul meu şi îi voi elibera de acest supliciu… Alţii n-au educaţie nici cât un câine cât de cât educat… Aşa că de azi încep curăţenia de primăvară… Nu se mai poate continua cu trompete indiferent de nume şi palmares… Fetele şi seniorii ştiu ce au de făcut, dar alţii îşi permit să mă tragă la răspundere pentru stilul meu… Dacă nu le place, sunt liberi! Nu cred că e normal ca unii juniori să mă judece pentru ce fac în sală. Încep curăţenia cu cei care n-au chef de muncă şi performanţă”, a notat antrenorul. Postarea a stârnit numeroase comentarii pro şi contra şi în ciuda faptului că e tot mai greu să atragi tinerii spre sport, antrenorul pare decis să nu piardă vremea cu cei care nu merită.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • poate tehnicianul sa faca cat vrea galagie,parintii dau bani si pentru a fi platit arbitrul si medicul la meciurile de acasa,se dau bani si pentru transport la meciurile din deplasare si daca copii nu primesc pachetel cu mancare de acasa li se dau bani de catre parinti sa-si cumpere mancare,banii de la primarie se duc in alta parte nu la echipele de juniori

  • poate ar trebui sa se uite pe acolo si procurorii poate atunci ar fi mai putina galagie si mai multa performanta....

  • Cetatea dacica de la Banita, izolata de nepasare !!!
    AUTORITARI LOCALE SI JUDETENE FACETI CEVA MACAR ACUMA DE ALEGERI !!! (TAIEREA COPACILOR SA SE VADA DE LA DISTANTA !!!)
    ORASUL PETRILA CA SA IASA LA DN66 TRE SA STEA LA SEMNUL SOP!!!!!
    AVEM NEVOIE DE UN SENS GIRATORIU LA DARANESTI !!!

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zona noastră, care se dă mai tare decât…

17 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a fost reconfirmat în funcția de președinte al…

17 ore ago

Bulina neagră

R.C., din municipiul Deva Pentru că a fost arestat pentru infracțiunea de agresiune, bărbatul nefiind…

17 ore ago

Alpinistul Adrian Ahriţculesei a plecat în Alaska pentru Muntele McKinley; ultimul din circuitul Seven Summits

Într-o lume nebună, mai sunt și oameni care își urmăresc visele. Alpinistul Adrian Ahriţculesei, din…

17 ore ago

Fabrica „suta de euro” la imprimantă. Hunedoreanul care a inundat târgurile de animale din Ardeal și Oltenia cu euro falsificați – salvat de prescripție

O imprimantă multifuncțională, câ­teva topuri de hârtie cumpărate din comerț și cartușe cu cerneală caligrafică.…

17 ore ago

Protest la Tribunal

Finanțiștii au protestat săptămâna trecută, acum este rândul celor de la Tribunalul Hunedoara să arate…

17 ore ago