Categories: Gura lumii

Gura lumii, 3.02.2014

Proiectele derulate de un serviciu subordonat unei municipalităţi îl ajută pe un director, care deja are şapte case, să-şi mai primenească şi el gospodăriile. Cum la lucrările derulate de serviciu pentru urbe, cantitatea de materiale este mare, merge să se bage pe deviz ceva în plus, o cărămidă, o bordură şi pentru domnul director, că are curţi mari şi leafă mică, chiar dacă e mai mare decât a primarului. Gurile rele spun că omul îşi ia partea cu de la sine putere, intimidând angajaţii şi subordonaţii. La toţi le spune că el este mâna dreaptă a şefului urbei şi el a dispus să facă şi să dreagă, iar oamenii ţin la bruma lor de leafă şi-l ascultă. Tot aşa şi-a făcut mare parte din ultimul palat, încă aflat în construcţie ce-i drept, că din leafa lui n-ar fi putut nicicum să-l ridice într-un singur an. Culmea este că bunăstarea sa nu atrage atenţia nici a şefului urbei şi nici a celor care ar trebui să miroasă ceva necurat şi să scoată cătuşele. Gurile rele spun că omul are protecţie de sus, adică de la cei care împart dreptatea. Un văr, unchi sau nepot îl ţine afară de răcoarea unei celule şi-l încurajează să se înfrupte din avutul obştesc.

Rugaţi să-şi ţină gura, ca nu cumva să audă şi europenii despre necazurile lor şi să înceapă un control. Se întâmplă într-o regiune cu multe lămpaşe, unde mai mulţi gospodari acuză o societate că le-a pus în primejdie avutul. Respectiva firmă este angajată de un operator să facă nişte lucrări ce ar trebui să-i aducă pe locuitorii unui oraş în lumea civilizată. Lucrările sunt finanţate cu bani europeni, însă problema este că firma constructoare încearcă să facă un profit cât mai mare şi nu mai respectă toţi paşii din proiect. Aşa se face că unor oameni le-a pus în primejdie gospodăriile, iar când aceştia s-au dus să ceară socoteală, li s-a promis că toate stricăciunile vor fi remediate. Cu o singură condiţie însă: să nu cumva să mai semnaleze problemele şi altor instituţii. Acest lucru i-a cam pus pe gânduri pe oameni. Fie firma nu vrea scandal, fie vrea să scape de despăgubiri, promiţând că face şi drege până se prescrie termenul de reparaţii. Cum oamenii n-ar mai avea nimic la mână ar ieşi în pagubă, dar şi-au cam dat seama de cursă şi nu s-au lăsat păcăliţi.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

4 zile ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

4 zile ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

4 zile ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

4 zile ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

4 zile ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

4 zile ago