Categories: Gura lumii

Gura lumii, 21.08.2017

Şuşotesc cârcotaşii dintr-o regiune sudică a judeţului că şeful urbei s-a săturat de mandate nenumărate şi-şi pregăteşte un ucenic. Omul vrea să plece peste mări şi ţări în următorii ani şi vrea să lase un urmaş în loc, unul de încredere care să-i gestioneze afacerile. Tot bârfitorii spun că planul a încolţit în mintea edilului în urmă cu mai mulţi ani, însă n-a putut fi pus în aplicare din cauză că nu a găsit ucenicul potrivit. Acum, pare-se că a avut noroc şi a optat pentru un conducător de judeţ, un tinerel trecut în linia a doua a politicii. Edilul l-a luat sub aripa sa protectoare şi are mare încredere în el, după ce ar fi împărţit profitul dintr-o lucrare de anvergură, finanţată cu bani de la stat şi derulată în urbea edilului.

Supărare mare pe un fost şef de circă din regiunea lămpaşelor. Omul ar fi vrut, după clasica reţetă, să aibă şi pensie nesimţită, dar şi leafă de la stat. Astfel, după retragerea din activitate, spun cârcotaşii că s-a dus glonţ la uşa unui edil cu care se avea ca fraţii şi i-a cerut să-l primească pe lângă el. Să-l facă ceva funcţionar şi dacă se poate chiar şef, să fie leafa mare. Mare i-a fost mirarea când a fost refuzat brutal de către edil şi s-a supărat atât de tare încât a fost la un pas de a-i sta inima. Cârcotaşii spun că l-a făcut cu ou şi cu oţet pe edil în cercurile lor de prieteni, cum că este neserios şi mincinos, că el l-a ajutat cât timp s-a aflat pe funcţie. Ceea ce n-a spus fostul şef de circă este că prietenia dintre ei a fost doar de interes şi edilul i-a cântat în strună după ce a fost ameninţat cu dosare şi cătuşe.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

10 ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

10 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

10 ore ago

INSEMEX, prezent la evenimentul european „Clean Energy, Restored Lands: The Path Forward for Coal Regions”, ce a avut loc în Germania

Magdalena Șerban Recent, o delegație a Institutului Na­țional de Cercetare-Dezvoltare pen­tru Securitate Minieră și Pro­tec­ție…

10 ore ago

Lecția de la Deva: Investiție de 2,5 milioane de lei, finalizată în timp record pentru siguranța pacienților de la Spitalul județean

Magdalena Șerban Spitalul Județean de Urgență Deva a implementat o investiție de 2,5 milioane de…

10 ore ago

Drumul spre Stațiunea Râușor prinde contur: Investiție de 6,8 milioane de lei pentru modernizarea DJ 686

Accesul rutier către stațiunea montană Râușor va fi modernizat complet în următorii doi ani. Președintele…

11 ore ago