Ieri, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IGPR au efectuat 24 de percheziţii în mai multe judeţe…
După trei luni de la intrarea în insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara (CEH), în urma deciziei Tribunalului Hunedoara, creditorii care…
Problema pensiilor „speciale” pentru aleşii locali şi judeţeni a revenit din nou în atenţia publică. Proiectul de lege care propune…
Veteran de război, prizonier în lagărele ruseşti, tatăl a opt copii, deveanul Ioan Slabu (foto) a trecut ieri prin momente…
Dosarul instrumentat de DNA în care primarul municipiului Lupeni, Cornel Resmeriţă (foto), este acuzat de abuz în serviciu a fost…
Răsturnare de situaţie în dosarul în care Sorin Constantin Palesică (foto) era judecat pentru agresarea salvamontistei Miruna Inel şi a…
Nu foarte mulţi oameni din Deva şi din judeţ ştiu că, de doi ani, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU)…
Adriana Năstase În ultimii patru ani, în municipiul Deva s-a investit serios. Desigur, mai sunt multe de făcut, dar vorbim…
Alianţa pentru Hunedoara, înfiinţată la iniţiativa senatorului UNPR, Haralambie Vochiţoiu (foto), se pregăteşte într-un ritm accelerat de intrarea în alegerile…
Ieri, în conferinţă de presă, viceprimarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu (foto), care este şi candidatul PSD la primărie pentru alegerile…