Categories: ActualitateFlash

Bătăuşul salvamontistei din Straja, liber şi curat

Maximilian Gânju

Răsturnare de situaţie în dosarul în care Sorin Constantin Palesică (foto) era judecat pentru agresarea salvamontistei Miruna Inel şi a altor doi tineri, în scandalul provocat de acesta într-un club din Straja. Palesică a fost acuzat de procurori de loviri şi alte violenţe şi s-a aflat în arestul IPJ Hunedoara încă din februarie.
Doar până ieri, când individul a scăpat şi de cătuşe, dar şi de toate acuzaţiile şi implicit răspunderea pentru agresarea celor trei persoane în scandalul provocat în Straja. Acest lucru a fost posibil după ce absolut toate trei victimele şi-au retras plângerile şi cum nu mai există părţi vătămate, procedura permite în acest stadiu împăcarea părţilor, magistratul care trebuia să judece dosarul s-a văzut pus în faţa faptului de a-l închide încă după primul termen.
„Este dispoziţie specială în articolul 399 alin. 2 din CPP, care spune că în situaţia în care se încetează procesul penal, instanţa dispune de îndată punerea în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare”, a declarat judecătorul Gabriela Ponyiczky, preşedintele Judecătoriei Petroşani. Soluţia magistraţilor poate fi atacată cu apel, dar doar Palesică ar putea face acest lucru în condiţiile în care nu mai există alte părţi în dosar.
Individul în vârstă de 33 de ani, din Lupeni, a lovit cu pumnul în faţă o tânără, Miruna Inel (21 de ani), voluntar la Salvamont Straja, iar mai apoi a mai agresat doi tineri, fiind nemulţumit de faptul că i s-a atras atenţia că provoacă scandal la o petrecere privată, la care n-a fost invitat. Lovitura individului a fost atât de puternică încât salvamontista a căzut inconştientă. Miruna Inel, deşi a susţinut că nu va renunţa la plângerea sa, a mai intenţionat să facă acest lucru folosindu-se de o declaraţie notarială. În schimb, din tot acest scandal a avut de suferit un jandarm aflat în timpul liber, care a asistat la scenă. Acesta a fost anchetat de Parchetul Militar Timiş, deşi şi-a anunţat colegii de scandalul provocat de interlop, însă i s-a reproşat că nu a intervenit să-l oprească. Dacă ar fi făcut acest lucru, jandarmul risca să ajungă tot în faţa procurorului militar, pentru că a intervenit, deşi era băut şi nu era în timpul programului.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Când v-am spus că Miruna a fost tare în clanță iar Palesică a fost tare în pumn, dragi internauți, m-ați apostrofat. Am spus de asemenea că totul depinde de simțul civic al celor agreasați. Dacă ei nu băteau în retragere Palesică ar fi fost condamnat. Pe Miruna să nu o atingeți cu o floare că s-ar putea să depună plângere la Parchet. Repet: ați văzut de ce nu are ursul coadă și vulpea care e vulpe de abia o duce.

Recent Posts

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în…

o oră ago