Flash

Gimnastele devence, patru medalii în finalele pe aparate

Gimnastele de la CNS Cetate Deva şi-au îmbogăţit zestrea la Campionatul Naţional, Gala Campionilor Olimpici, Mondiali şi Europeni, desfăşurate la…

10 ani ago

UNPR, lăsat de izbelişte

După ce au încercat să facă o fuziune cu PNL, cei de la UNPR s-au văzut nevoiţi să se descurce…

10 ani ago

Dorin Gligor, candidat la parlamentare

Liberalii au decis, merg singuri la alegerile parlamentare de anul acesta. Decizia a fost luată, ieri, în Biroul Politic Naţional…

10 ani ago

Parcare de 150 de locuri în centrul vechi al Devei

Este binecunoscut faptul că parcările în zona centrală din Deva constituie o reală problemă pentru locuitorii oraşului şi nu numai.…

10 ani ago

John Pîrva, „infractorul” care şi-a deschis cafenea în imobilul în care a fost condamnat la puşcărie

„De ce fiul dumneavoastră nu este prezent în sală?”, a întrebat-o judecătorul pe mama inculpatului judecat pentru trecerea ilegală a…

10 ani ago

Rezultate bune la Evaluarea Naţională

Vineri, elevii claselor a VIII-a au aflat rezultatele la Evaluarea Naţională. Anul acesta, absolvenţii de gimnaziu din judeţul nostru au…

10 ani ago

Sentinţa în dosarul anului. Traian Berbeceanu, achitat, acuzatorii săi merg la puşcărie

Fostul şef al BCCO Alba, comisarul şef Traian Berbeceanu (foto), a fost găsit nevinovat în dosarul în care este învinuit…

10 ani ago

Ziua sentinţei în procesul comisarului şef Traian Berbeceanu?

Astăzi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) ar putea da sentinţa în unul dintre cele mai complexe dosare aflate…

10 ani ago

Inspectorul de Mediu prins cu şpagă rămâne în arest

Inspectorul Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Hunedoara, Voichiţa Joian (foto), trimisă în judecată de procurorii DNA pentru luare…

10 ani ago

Marius Sanfirişca: Moloţ nu a fost primit în ALDE!

Deşi zvonurile din sfera politică din judeţ dădeau ca sigură debarcarea celor doi copreşedinţi ai ALDE Hunedoara, Marius Sanfirişca (foto)…

10 ani ago