Sport

Sport

Derbiul sezonului în Liga a V-a

Măgura Pui şi Cetate Răchitova dau bătălia decisivă în lupta pentru supremaţie în seria I a Ligii a V-a. Liderul din Pui are maximum de puncte în retur şi un avans de trei puncte, dar Cetate Răchitova poate egala situaţia în cazul unui succes în meciul direct de pe teren propriu, iar apoi, poate trece pe primul loc, întrucât are un meci mai puţin disputat.

Citește mai mult
Sport

Start competiţional în campania „Ţară, ţară, vrem campioane!”

Antrenorii lotului naţional de gimnastică, Octavian Belu şi Mariana Bitang, şi fostele campioane Sandra Izbaşa şi Silvia Stroescu au participat, ieri, la primul concurs al gimnastelor junioare selecţionate în urma campaniei naţionale „Ţară, ţară, vrem campioane!”. Întrecerea „Cupa Petrom” s-a desfăşurat în sala de gimnastică din Complexul Ghencea şi a aliniat la start sportive legitimate la CS Steaua şi CS Dinamo. O competiţie similară va avea loc sâmbătă, la Deva, între sportivele de la CNS „Cetate” Deva şi CSS 1 Timişoara.

Citește mai mult
Sport

Prima competiţie a noii generaţii de campioane

Cele 40 de micuţe gimnaste selecţionate de CNS „Cetate” Deva în cadrul proiectului „Ţară, ţară vrem campioane!” vor participa la primul lor concurs, „Cupa Petrom”, programat sâmbătă, 16 mai, începând cu ora 12.00, la Sala Olimpică de gimnastică din Deva. Adversare pentru „campioanele viitorului” vor fi cele 30 de sportive selecţionate de C.S.S 1 Timişoara în cadrul aceluiaşi program de relansare a gimnasticii româneşti. O competiţie similară are loc azi, la Bucureşti, între sportivele selecţionate la Steaua şi Dinamo, iar o alta se va desfăşura în data de 1 iunie, la Constanţa.

Citește mai mult
Sport

Festival de goluri în Liga a IV-a

Echipele din eşalonul de elită a fotbalului judeţean au stabilit un nou record la capitolul eficacitate. Astfel, în cele şapte partide disputate în runda a 26-a s-au marcat 42 de goluri, înregistrându-se o medie de şase goluri pe meci. Rămâne de văzut dacă acesta este un semn că întrecerea este una de calitate, iar campioana va reuşi să câştige barajul de promovare în Liga a III-a, după o pauză de şase ani în care fostele învingătoare nu au reuşit.

Citește mai mult