Eveniment

Eveniment

Proces reluat pentru traficantul de mercur

Marţi, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au judecat recursul hunedoreanului Petrică Iancu (foto), bărbatul care a fost prins încercând să vândă 10 kg de mercur în Deva, anul trecut. După ce instanţa a admis calea de atac, decizia Curţii de Apel Alba Iulia a fost casată în parte şi s-a hotărât trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului inculpatului înapoi la Alba Iulia.

Citește mai mult
Eveniment

Decizie finală în procesul contrabandiştilor de ţigări

Ieri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în cazul recursurilor declarate în dosarul „Operaţiunea ECO”, în care peste 30 de persoane au fost trimise în judecată în anul 2012, după ce ofiţerii de la Crimă Organizată au descoperit că acestea formau o reţea specializată în introducerea ilegală în ţară a unor cantităţi însemnate de ţigări.

Citește mai mult
Eveniment

Ce arată statisticile referitor la consumul de alcool în judeţ. Femeile beau la fel de mult ca bărbaţii

În urma unui studiu efectuat în luna mai a acestui an, de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, România se situează pe locul cinci la consumul de alcool pe cap de locuitor, la nivel mondial. Este o problemă care persistă de ceva timp în rândul populaţiei, iar măsurile care se iau în acest sens nu sunt tocmai cele mai eficiente. Legislaţia existentă impune anumite restricţii, cum ar fi comercializarea de băuturi alcoolice în rândul minorilor sau interzicerea băuturii la conducătorii auto, dar acestea sunt încălcate de foarte multe ori.

Citește mai mult