Cascada Niagara

Cascada Niagara este una dintre cele mai importante atracţii turistice din America de Nord, dar şi din lume. Ea este, de fapt, un ansamblu format din trei căderi de apă situate la graniţa dintre statul New York, din SUA şi provincia Ontario, din Canada. Cele trei căderi de apă se numesc Cascada americană (American Falls) şi Cascada vălul miresii (Bridal Veil Falls), aflate pe teritoriul Statelor Unite şi Cascada potcoavă (Horseshoe Falls), pe cel al Canadei.
Înălţime între 21 şi 51 de metri
Lacul Erie este legat cu lacul Ontario prin râul Niagara, cu o diferenţă de nivel de 58 m, cursul apei fiind despărţit în două braţe de Insula Caprei (Goat Island). Pe partea nord americană, cascada are o lăţime de 363 m, apele acesteia cad de la 21 m înălţime, iar pe partea canadiană, cascada are o lăţime 792 m (în formă de potcoavă), înălţimea căderii de apă fiind 51 m. Debitul de apă este între 2.832 şi 5.720 metri cubi pe secundă, cu o medie de 4.200 metri cubi pe secundă.
Se măreşte continuu
Înainte cu 6.000 de ani, la sfârşitul ultimei perioade de glaciaţiune, s-au topit ultimii gheţari din regiune determinând apele lacului Erie să curgă peste maluri, formându-se râul Niagara, care se varsă în lacul Ontario, trecând pe parcursul lui peste prăpastia (groapa) dintre cele două lacuri care formează căderea de apă Niagara. Această cataractă sau groapă are o serie de caracteristici geologice. Sub stratul dur de roci dolomite se găsesc straturi mai moi de şisturi. Masa de apă de la baza cascadei prin procesul de eroziune rupe cu timpul fragmente din peretele cascadei, acest fenomen determinând scurtarea râului Niagara cu 1,8 m pe an, ceea ce arată că de la formarea să, cascada s-a apropiat de lacul Erie cu peste 11 km.
În 1936, cascada a îngheţat complet
Prin canalizarea unei părţi a apei fluviului la o hidrocentrală, s-a redus debitul fluviului ce traversează cascada, ceea ce a redus din frumuseţea ei, în schimb, a încetinit procesul de eroziune. În ianuarie 1936, prin temperaturi extrem de scăzute, a îngheţat complet cascadă, formând o perdea de gheaţă de câteva sute de metri. În anul 1969, a fost dirijată pe o perioadă de cinci luni într-o altă direcţie toată apa cascadei, astfel, înlesnind cercetările geologice a albiei râului, şi s-a încercat stabilizarea pereţilor cascadei.
Din anul 1800, această regiune a fost deschisă turismului, iar în 1885, statul american New York a declarat cascada Niagara ca parc naţional, peste un an, această pildă fiind urmată de Canada.