Categories: Sport

Carmencita Constantin confirmă dezvăluirile gimnastei Amalia Puflea legate de frigul din sala de la Deva! „Sper să rezolvăm problema, dacă nu, aducem lotul la Izvorani, o soluţie vom găsi”

Carmencita Constantin, preşe­din­tele Federaţiei Române de Gimnastică, a dezvăluit că pregătirea lotului na­ţio­nal este afectată în această perioadă de lipsa căldurii în sălile de antrena­ment, scrie Prosport.

Se pot accidenta
Centrul Olimpic de Gimnastică de la Deva este deconectat de la furnizarea de gaze din cauza facturilor restante. Dezvăluirea a fost făcută de Amalia Puflea (15 ani), sportivă care a demascat abuzurile la care a fost supusă la Deva și a declanșat un imens scandal în care a intervenit ministrul Carol Novak.
Practic, oficialul FR Gimnnastică ad­mite problemele existente și spune că va lua măsuri. „Nu Federaţia Română de Gimnastică dă căldură la baza sportivă de la Deva… şi, din păcate, am avut iar o problemă de subfinanţare. Suntem în situaţia în care clubul de la Deva nu a putut să-şi achite facturile la gaze, a fost deconectat, nu avem contor… aşa că sunt 16-17 grade la Deva. Am intervenit personal la nivelul E.On (compania de gaze E.On), sper din tot sufletul să putem să rezolvăm pro­blema. Inclusiv domnul ministru Novak a intervenit şi asigură acum plata fac­turilor restante. Sper să rezolvăm pro­blema, dacă nu, aducem lotul la Izvorani, o soluţie vom găsi, pentru că trebuie să ne pregătim. Dar nu vorbim doar de lotul de fete, ci şi de cel de băieţi. Pregătirea lotului de la Deva a fost afectată de când a început sezonul rece. Nu chiar o lună, e mai puţin, norocul nostru este că Dumnezeu ne iubeşte şi că e soare la Deva. Dar dacă nu se rezolvă în maxi­mum o săptămână aducem fetele la Izvorani”, a explicat Carmencita Constantin.

Ce spusese Amalia Puflea?
Tînăra gimnastă a atras atenția în interviul acordat Prosport.
„Fetele se antrenează cu trening și cu egări. Nu este căldură în sală. De aproa­pe un an ne antrenăm în frig, cu trening și egări pe noi! Din ce am înțeles nu au plătit gazele! A fost o ședință cu părinții și o mămică s-a trezit să spună de lucrul ăsta și Federația nu știa.
Vă dați seama că la aceste tempe­ra­turi te poți accidenta! Îmbrăcămintea e grea, nu te poți antrena. Nu e ca și cum ai concura cu costumul de gimnastică pe tine, care e foarte subțire”, a declarat Amalia Puflea pentru Prosport.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zona noastră a obținut comisionul pentru o lu­crare…

7 ore ago

Bulina albă

Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că unitatea medicală pe care…

7 ore ago

Bulina neagră

H.T., din municipiul Petroșani Pentru că este acuzat de violarea unei minore.

7 ore ago

Șeful Poliției Lupeni – amendat pentru că n-ar fi dus la îndeplinire mandatele emise de instanță

Instanța i-a aplicat o amendă ju­di­ciară de 500 de lei, în primăvara a­cestui an, dar…

9 ore ago

A violat o adolescentă

Polițiștii din cadrul Poliției Mu­ni­cipiului Petroșani au reținut pentru 24 de ore un bărbat de…

9 ore ago

Hațegan condamnat pentru instigare la acte de violență asupra șefului statului

Individul a publicat mai multe me­saje instigatoare pe contul său de TikTok, iar printre acestea…

9 ore ago