Capacitatea de tratare a cazurilor Covid -19 și testare la spitalul județean crește cu 50 la sută

Ieri, la o săptămână după ce președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor (foto), a solicitat creșterea capacității de tratare a pacienților infectați cu noul coronavirus la Spitalul Județean de Urgență din Deva, au fost identificate primele soluții.
În cadrul unei întâlniri pe care a convocat-o șeful administrației județene în această dimineață, la care au participat subprefectul județului Hunedoara, Dorel Bretean, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Hunedoara, Sebastian Mezei, administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, managerul SJU Deva, dr. Emil Stoica Mariș și directorul medical, Lucian Miron, au fost prezentate primele soluții care vizează creșterea cu 50 la sută a capacității de tratare și testare. Concret, numărul de paturi alocate pacienților cu forme medii și severe va crește în zilele următoare cu 33 de paturi, dintre care trei vor deservi secția de Terapie Intensivă. De asemenea, capacitatea de testare va crește de la 200 de teste pe zi, la 300. În plus, cazurile ușoare și medii vor fi tratate la sanatoriile de Pneumoftiziologie din Geoagiu și Brad unde sunt alocate 110 paturi.
„Dragi hunedoreni, pandemia prin care traversăm ne-a luat de lângă noi oameni dragi, rude, prieteni. Vă îndemn să tratați cu responsabilitate această perioadă și să respectați toate măsurile sanitare care ne pot apăra pe acest virus, pe noi și pe cei dragi nouă!”, a transmis Laurențiu Nistor.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean
Tags: featured

Recent Posts

Directoarea de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara, Georgeta Tomuța, a atacat în instanță, prin ordonanță președințială ordinul președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă de delegare a ei la București. Experiență Ieri, Tribunalul Hunedoara i-a dat câștig de cauză Georgetei Tomuța, aceasta putând să revină la sediul din Deva. Reamintim că, în urmă cu câteva săptămâni, șefii din București au „executat-o” pe directoarea Agenției de Șomaj din județ, delegând-o la București, în vederea coordonării activității Serviciului Autorizare pentru Plasare Străini. O delegare care punea în pericol programul „Tranziție Justă” în valoare de 26 de milioane de euro. De fapt, bătaia este pe acești bani. Mai exact, cine coordonează proiectul cu fonduri europene. Mesagerul Hunedorean a obținut în urmă cu câteva săptămâni un punct de vedere de la conducerea ANOFM. „Decizia delegării are la bază atât experiența administrativă a doamnei Georgeta Tomuța, precum și studiile acesteia ce vizează domenii ale Științelor Juridice, respectiv Științele Eco­nomice. Proiectele cu finanțare europeană privind Programul Tranziție Justă sunt implementate la nivel județean prin coor­donarea și monitorizarea acestora de că­tre ANOFM, neexistând nici un risc de pierdere a finanțării în ceea ce privește în­locuirea managerului de proiect, situație cu care ANOFM s-a mai întâlnit și în alte proiecte desfășurate de-a lungul tim­pului”, se arată în comunicatul transmis de ANOFM pentru Mesagerul Hune­dorean. Așadar, 1-0 pentru Tomuța în dispută cu conducerea ANOFM. Ce urmează? (S.Popa

Directoarea de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara, Georgeta Tomuța, a…

11 ore ago

Gura lumii

  Vorbesc cârcotașii că o șefă din județ are un apetit foarte mare pentru tinerii…

12 ore ago

Bulina albă

  Polițistul brădean Radu Pavel Pentru că a reușit să urce singur și apoi să…

12 ore ago

Se deblochează 87 de posturi în spitalele din judeţ, la un deficit de peste 800 de angajaţi. Cum e la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva?

  Magdalena Șerban Spitalului Județean de Urgență Deva a înaintat în prima parte a anului…

13 ore ago

Cuplurile de aur vor fi premiate de administraţia publică din Dobra. Şi-au câştigat respectul pentru jumătate de secol împreună

Magdalena Șerban Împlinirea a 50 de ani de căsnicie e una dintre cele mai respectate…

13 ore ago