Când se virează pensiile, deşi greva continuă la Ministerul Muncii
Conducerea Casei Naționale de Pensii Publice dă asigurări că pensionarii își vor primi banii cuveniți în decembrie înainte de sărbători, în ciuda protestelor anunțate și a zilelor libere legate la începutul lunii decembrie. Având în vedere sărbătorile legale din 30 noiembrie, respectiv 1 Decembrie, precum și zilele libere de 2 și 3 decembrie 2023, conducerea instituției precizează că a întreprins deja demersurile necesare pentru a asigura plata pensiilor și a celorlalte drepturi care se achită prin casele teritoriale de pensii, aferente lunii decembrie.