Categories: Sport

Campioana defileazã, noua rivalã, pas greşit

Avantaje Deva, deţinătoarea trofeului SuperLigii RealSport, şi-a trecut în cont a treia victorie, din tot atâtea etape, şi este lidera perfectă a începutului de sezon. CSD, noua contracandidată, a scos doar o remiză cu Pera BMW, şi a pierdut deja un tempo în lupta pentru titlu.

De la 0-1, la 4-1

Avantaje a demonstrat că ştie să se descurce şi atunci când este în dezavantaj. Ca dovadă, în meciul cu ambiţioasa şi incomoda Liverpool, trupa lui Cristian Glodean a câştigat cu 4-1, deşi a fost condusă la un moment dat cu 1-0. Prima repriză a fost controlată autoritar de campioni. Atacurile au fost însă sterile, astfel că am notat doar două ocazii clare, când Doboş (4) a ţintit bara şi la şutul la vinclu a lui Vîrlan (22), parat de portarul Clep. După pauză, „cormoranii“ deveni şi-au arătat colţii prin Podelean. În minutul 26, acesta a ţintit bara, iar peste alte două minute, atacantul de la Liverpool a deschis scorul cu un şut în diagonală, 1-0. Golul a constituit un adevărat duş rece pentru campioni, iar reacţia lor a fost instantanee. Vălăşutean (31) a egalat cu un şut superb la vinclu, expediat din lateral. Doboş (36) a adus avantaj celor de la Avantaje, după o neatenţie a adversarilor, care s-au poziţionat târziu la un corner. Scorul a luat proporţii după reuşitele lui Mureşan (43) şi Gabi Constantin junior (50), ultimu,l din lovitură de la şapte metri.

Spectacol şi suspans

Noua rivală a campionilor, CSD, a scos doar o remiză, scor 3-3 (3-3), într-un meci în care erou a fost portarul, Alexandru Botezat, de la la Pera BMW. Ambele echipe au jucat cu garda jos încă din start, astfel că până la pauză, golurile s-au marcat la foc automat. Lazăr (3) a deschis scorul pentru Pera BMW, după un corner, iar Dărăban (5) a egalat cu un şut puternic la vinclu. Istoria s-a repetat prin golurile semnate de Uruci (7), pentru Pera BMW şi acelaşi Dărăban (22), pentru CSD. Echipa văzută de toţi ca posibilă pretendentă la titlu a preluat pentru prima dată conducerea prin golul lui Jicmon (19), însă Lazăr (24) a egalat, 3-3, stabilind scorul la pauză. CSD a fost vioara întâi a reprizei secunde, însă de două ori, drumul spre gol le-a fost blocat de bară, iar în mai multe alte rânduri, s-a opus portarul Alexandru Botezat. (C. Marinuţ)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie dă con­ce­dii medicale cum do­rește inimioara ei. Zvo­nerii au…

19 ore ago

Bulina albă

Corneliu Birtok Băneasă, inventator Pentru că toate cele şase invenţii şi programe ale Academiei Inventcor…

19 ore ago

Bulina neagră

R.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

19 ore ago

Proxenet din Petroșani – în pușcărie pentru că n-a achitat daunele victimelor

Individul aflat în Penitenciarul Deva a fost condamnat de către o instanță din Alba Iulia…

19 ore ago

Parteneriat între Hunedoara și China

Ieri, într-o superbă zi de toamnă, cu lumina blândă a soarelui și un cer senin,…

19 ore ago

Au găsit o grenadă

Ieri, în urma unui apel la numărul unic de urgență 112, echipajul pirotehnic din cadrul…

19 ore ago