Categories: Gura lumii

Gura lumii 2.10.2012

Dacă pentru afacerişti, timpul înseamnă bani, pentru elevii unui liceu de fiţe din oraşul cu cetate, orice minut de somn în plus dimineaţa (atât de dulce la vârsta şcolară) poate însemna întârzierea la ore, fapt echivalent cu posibile penalizări din partea profesorilor. De parcă, chinul trezirii matinale nu ar fi fost destul de dur, acum, când pălăvrăgeala pe messenger este un obicei nocturn al tinerilor, acesta s-a înăsprit în ultima perioadă, din cauza condiţiilor de la şcoală. Cică din cauza fondurilor insuficiente, liceul cu pricina nu a găsit resurse financiare pentru a păstra în serviciu ambii portari ai instituţiei, iar unul dintre ei a fost concediat. Măsura a provocat haos şi aglomeraţie şi o creştere a potenţialului de întârziere la ore. Elevii au ajuns astfel să plângă după portarul şcolii, deoarece acum, toţi trebuie să intre pe poarta din dos, singura unde mai există portar, în vreme ce porţile de la intrarea principală sunt închise.

Criza financiară este pe cale să facă o nouă victimă în rândul cluburilor  sportive din judeţ. Culmea este că victimă ar putea fi o grupare cu tradiţie care s-a ars şi acum vreo câţiva ani, la primul val al crizei, picând până în mocirla unui eşalon judeţean. Dincolo de necazurile financiare cu care oricine se poate confrunta în aceste vremuri grele, şi mai „murdară“ este atitudinea patronului, care se face că plouă şi nu recunoaşte nimic. Acesta le-a spus verde-n faţă antrenorilor şi jucătorilor că este vorba doar de unele probleme temporare şi că în scurt timp, situaţia se va remedia, iar la club, va fi numai lapte şi miere. Totuşi, jucătorii, care sunt neplătiţi de mai multe luni, nu prea mai înghit vrăjeala ieftină a finanţatorului şi au început deja să depună memorii la federaţie şi să îşi caute alte echipe. Din păcate, sportul nu mai este demult o afacere bună în România, iar cei care îşi permit să piardă bani investind în acest domeniu sunt tot mai puţini.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

https://www.facebook.com/reel/2642282172855044

12 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii pe la colțuri că o duduie de la o primărie importantă nu se…

15 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că echipa sa a debutat spectaculos în Superliga, câștigând…

15 ore ago

Bulina neagră

Silviu T., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată pentru violarea unui…

15 ore ago

Doi bărbaţi din Arad, reţinuţi pentru şantaj

Doi indivizi din judeţul Arad au fost reţinuţi de poliţiştii din Brad, fiind acuzaţi de…

15 ore ago

BĂRBAT REȚINUT DUPĂ CE AR FI ÎNCĂLCAT UN ORDIN DE PROTECȚIE PROVIZORIU EMIS DE POLIȚIȘTI

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au intervenit într-un caz de violență domestică: un bărbat…

15 ore ago