Categories: Actualitate

Scandal pe termoficarea Văii Jiului

Maximilian Gânju

Sistemul unic ce ar urma să se ocupe de distribuţia agentului termic în Valea Jiului naşte divergenţe între factorii de decizie care au convenit la înfiinţarea societăţii. Petroşaniul, cel mai mare consumator şi cu cea mai bună reţea, are mai mult de pierdut decât de câştigat, consideră edilii municipiului respectiv.

Prefectul, în postură de mediator

Prefectul judeţului, Sorin Vasilescu, a încercat să medieze discuţiile la ultima întâlnire dintre cei care vor face parte din asociaţia ce va furniza serviciile de încălzire în Valea Jiului. Administraţia publică locală de la Petroşani încă nu a parafat printr-un act local, cum au făcut alte administraţii din Valea Jiului, integrarea în noua regie care va funcţiona pe lângă Complexul Energetic Hunedoara. Sistemul unic pentru termoficarea Văii Jiului a fost văzut de toţi primarii celor şase localităţi ale zonei, ca soluţia ideală pentru facturi mai mici la încălzire, însă lucrurile s-au împotmolit când s-a ajuns la partea tehnică. Mai precis, societatea ar avea sediul în alt municipiu decât Petroşani, iar toate impozitele şi taxele vor intra în bugetul localităţii respective. Apoi sumele alocate pentru investiţii de către municipalitatea Petroşani ar putea ajunge la reabilitarea reţelei dintr-o altă localitate. Aceste aspecte îi nemulţumesc pe aleşii de la Petroşani.

Cei din Petroşani spun pas parol

„Petroşaniul are circa 1.000 de abonaţi, aici vorbim doar de agenţi economici, adică cei mai mulţi dintre toate societăţile. Investiţiile  făcute în reabilitarea sistemului de termoficare al localităţii sunt foarte mari. Apoi, ar fi şi faptul că toate contribuţiile pentru angajaţi vor intra în bugetul Vulcanului unde se vrea să fie sediul societăţii. Noi nu vrem să plătim pentru reabilitarea reţelelor din alte localităţi, unde vor fi necesare sume imense. Sunt mai multe aspecte cu care nu suntem de acord şi în aceste condiţii noi nu vom intra în noua societate. Consilierii au şi amânat luarea în discuţie a hotărârii privind integrarea în sistemul unic”, spune un consilier local din Petroşani.
Pentru ca noul operator să devină funcţional, primarii celor şase localităţi ale Văii Jiului trebuie să se constituie într-o Asociaţie de Dezvoltare Intracomunitară şi, în maximum trei luni, pot fi accesate fonduri pentru reabilitarea blocurilor şi a sistemului de alimentare cu agent termic.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Fiecare gest poate salva· o viaţă: Atelier practic de prim ajutor găzduit de către Primăria Municipiului Deva

Primăria Municipiului Deva a fost gazda unui atelier practic de prim ajutor dedicat membrilor Consiliului…

2 ore ago

Luncoiu de Jos: achiziţie din bani europeni pentru susţinerea lucrărilor edilitare

Magdalena Șerban Comuna Luncoiu de Jos face parte din Asociația GAL Țara Zarandului, un grup…

2 ore ago

Proiectul noului stadion de la Hunedoara intră în linie dreaptă

Ieri, la sediul Companiei Naţionale de Investiţii, s-au discutat ultimele detalii pri­vind proiectul tehnic întocmit…

2 ore ago

BĂRBAȚI BĂNUIȚI DE COMITEREA MAI MULTOR INFRACȚIUNI, REȚINUȚI PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTI

Polițiștii din Vulcan au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 23 de ani,…

2 ore ago

INFRACȚIUNI FLAGRANTE CONSTATATE DE POLIȚIȘTII RUTIERI

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara continuă activitățile pentru creșterea siguranței rutiere. În acest sens,…

2 ore ago

https://www.facebook.com/reel/2642282172855044

20 de ore ago