Această campanie este desfăşurată de Direcţia Publică Locală de Evidenţa Persoanelor şi Stare Civilă şi Poliţia Locală Deva în toate şcolile din municipiu. Ea are rolul de a identifica elevii care au împlinit 14 ani şi nu au solicitat încă eliberarea actului de identitate, dar se adresează şi celor care vor împlini în curând, şi constă în informarea adolescenţilor cu privire la procedura obţinerii unei cărţi de identitate, rolul şi importanţa documentului, precum şi drepturile şi obligaţiile legale pe care le au posesorii acestuia.
Astăzi şi mâine, în programul campaniei vor fi incluse încă alte şase clase de elevi, de la Colegiul Naţional Pedagogic „Regina Maria“ şi Liceul Teoretic „Teglas Gabor“.
De la începutul anului până acum, peste 300 de elevi din municipiu au participat la Campania „Am 14 ani!“, care se află la a VII-a ediţie şi se va desfăşura până la sfârşitul lunii martie a anului în curs. (A.Clej)
Un bărbat de 61 de ani, din județul Gorj, a fost reținut pentru 24 de…
Polițiștii din municipiul Deva au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în cazul unei…
Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă a amenințat o familie, i-a spart ferestrele…
Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…
A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.
Hunedoreanul ducea o viață dublă și nimeni din anturajul său ori din familie nu știa…