Comunitate

Campania ,,Am 14 ani!” a ajuns la final

Adriana Clej

Campania de informare ,,Am 14 ani!” a fost derulată de Direcţia Publică Locală de Evidenţa Persoanelor şi Stare Civilă Deva, Direcţia Poliţia Locală Deva în parteneriat cu unităţile de învăţământ din municipiul Deva. Această acţiune s-a desfăşurat în perioada 4 -12 iunie, având un mare succes în rândul elevilor. Funcţionarii publici de la cele două direcţii aflate în subordinea Primăriei Municipiului Deva s-au deplasat la şase unităţi de învăţământ din oraş, unde au stat de vorbă cu elevii claselor a VII-a.

Peste 350 de elevi de la Colegiul Naţional ,,Decebal”, Liceul de Arte ,,Sigismund Toduţă”, Colegiul Naţional Sportiv ,,Cetate”, Colegiul Naţional Pedagogic ,,Regina Maria” şi Şcoala Gimnazială „Andrei Şaguna” din municipiu au fost informaţi despre obligativitatea primei cărţi de identitate şi actele necesare pentru eliberarea acesteia, dar şi despre noutăţile cu privire la răspunderea penală şi contravenţională ce revine persoanei, odată cu împlinirea vârstei de 14 ani.
Copiii au fost interesaţi de subiectele campaniei şi au adresat chiar şi întrebări. Aşa au aflat că: până la vârsta de 14 ani, sancţiunile se aplică părinţilor sau reprezentantului legal al minorului; după ce împlineşte 14 ani, minorul răspunde legal, dar înainte de aplicarea sancţiunii este obligatoriu să fie expertizat din punct de vedere psihologic pentru a vedea dacă are discernământ; minorul, cu vârsta între 14 ani -18 ani, este sancţionat contravenţional, primeşte jumătate din minimul sau maximul amenzii prevăzute de lege şi că dacă este agresat fizic şi ripostează, sancţiunea care îi va fi aplicată este aceeaşi ca şi la cel care a provocat scandalul.
Organizatorii campaniei au împărţit copiilor şi pliante informative pe subiectele abordate. La final, a reieşit faptul că un procent de 40 la sută dintre elevii implicaţi în campania ,,Am 14 ani!” vor trebui să intre în posesia actului de identitate în cel mult o lună de zile de acum înainte, un număr semnificativ dintre copii aveau deja carte de identitate, iar printre cei implicaţi în campanie există şi minori care îşi vor face documentul de identitate până la sfârşitul acestui an.
Campania a fost derulată din dorinţa de a veni în întâmpinarea tinerilor care împlinesc în curând vârsta de 14 ani, dar şi a celor care au cartea de identitate, dar nu cunosc suficient de bine drepturile şi obligaţiile care le revin ca urmare a obţinerii acesteia.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bulina albă

Vasile Dîncu, senator PSD Pentru că a primit Titlu de Cetățean de Onoare al municipiului…

13 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii ăștia tare isteți că o duduie, șefă pe la o agenție de la…

13 ore ago

Bulina neagră

Claudiu V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic și…

13 ore ago

„Săracii” preoți, ce salarii mici au! Grila de salarizare a preoţilor, în funcţie de studii şi încadrare

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a cerut creşterea salariului per­so­na­lului neclerical la nivelul salariului minim…

13 ore ago

Escrocheria „Mă auziți acum?”: motivul pentru care este important să nu răspunzi cu „DA”

În era digitală actuală, în care sun­tem profund interconectați prin In­ter­net, escrocheriile telefonice ră­mân o…

13 ore ago

Căutări reluate în cazul persoanei dispărute în lacul Sântămăria Orlea. Apa are 19 metri adâncime

Scafandrii au reluat, ieri, căutările în cazul persoanei date dispărută în lacul ba­rajului de acumulare…

13 ore ago