Politica si administratie

Căminul cultural din Dobra va fi redeschis în august

Căminul cultural din comuna Dobra ar putea fi redeschis până la mijlocul lunii august. În prezent, imobilul care găzduieşte instituţia culturală se află într-un proces de reparaţii capitale, lucrările fiind finanţate din fonduri guvernamentale. 04 Ovidiu Padurean primar Dobra
Ieri, primarul comunei Dobra, Ovidiu Pădurean (foto), a făcut un drum până în Bucureşti, pentru a semna cu Compania Naţională de Investiţii (CNI) din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), documentele necesare pentru a treia tranşă de bani care urmează să fie alocaţi investiţiei.
„Lucrările de modernizare a căminului cultural din comuna Dobra au început în noiembrie 2014, acum fiind executate în proporţie de peste 70 la sută. Investiţia este finanţată din fonduri guvernamentale, prin CNI a MDRAP. Pe lângă lucrările de reabilitare a clădirii, aceasta va fi dotată cu aparate de aer condiţionat şi sistem de stingere a incendiilor, conform normelor în vigoare. Sperăm ca până în data de 15 august lucrările să fie finalizate şi recepţionate, căminul cultural din Dobra urmând să fie redeschis utilităţii publice”, a afirmat Ovidiu Pădurean, primarul comunei Dobra. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura