Cãldura de la Mintia e deja la uşa blocului

Volodia Macovei

Termocentrala Mintia este pregătită să dea drumul la căldură în Deva în orice moment este necesar. Dacă nu vor fi schimbări radicale ale vremii, cel mai probabil în a doua jumătate a lunii octombrie sau începutul lunii noiembrie, caloriferele devenilor vor primi agentul termic.
Conform declaraţiilor directorului CEH – Electrocentrale Deva, Ioan Conţ, nu există nici o problemă din punct de vedere tehnic ce ar putea împiedica distribuţia agentului termic în municipiu. „Instalaţia este deja sub presiune până la intrarea în imobile, la asociaţii şi firme, în aşa fel încât suntem pregătiţi să distribuim agentul termic în orice moment beneficiarii ne solicită acest lucru. Din experienţa anilor trecuţi, cel mai probabil cererile de distribuire a agentului termic vor veni abia după jumătatea lunii octombrie, când temperaturile scad mult, iar populaţia va solicita livrarea acestuia probabil după 1 noiembrie”, a declarat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, directorul Ioan Conţ. De asemenea, preţul gigacaloriei este de 163 de lei pentru populaţie şi 234 de lei pentru agenţii economici. În Deva, beneficiază de încălzire de la Mintia aproximativ 7.000 de apartamente, dar încă mai există cereri de racordare ce vor fi onorate în perioada următoare.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Corectura...mai sunt bransate la sistemul centralizat 6200 de apartamente din 24800 cat erau bransate in 1990.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile încing din nou spiritele în culisele locale! Se aude prin târg că un cunoscut…

8 ore ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR și vicepreședinte al Congresului Mondial al Rutenilor Pentru contribuția majoră…

8 ore ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt…

8 ore ago

MĂSURI FERME ÎN TRAFIC: Șofer reținut pentru 24 de ore și dosare penale pe bandă rulantă în Hunedoara

Weekend de foc pentru polițiștii hu­ne­doreni. Oamenii legii au aplicat mă­suri drastice pe șoselele din…

8 ore ago

POLIȚIST DIN HAȚEG, JUDECAT DUPĂ CE A BĂTUT UN LOCALNIC ÎN FAȚA SEDIULUI: Agentul a încercat să scape prin prescripția faptei, dar judecătorul l-a contrazis

Un agent șef principal de poliție din cadrul Poliției Orașului Hațeg, trimis în judecată pentru…

8 ore ago