Florian Şandru, şef Serviciu Termoficare de la Termocentrala Mintia, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că în funcţie de decizia asociaţiilor de proprietari, căldura va ajunge în caloriferele devenilor racordaţi la sistemul centralizat. Se ştie, o hotărâre de consiliu local arată că, dacă timp de trei zile consecutiv temperaturile de afară sunt sub 15 grade Celsius, atunci trebuie pornit agentul termic. Potrivit lui Şandru, în municipiul Deva sunt aproximativ 4.500 de apartamente racordate la sistemul centralizat de încălzire, 208 asociaţii de proprietari şi aproape 200 de agenţi economici. (S.Popa)
Zvonarii de serviciu din regiune au acul fin și ne-au adus la cunoștință o tărășenie…
Marius P., din Lupeni Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru infracțiunea de lovire…
Matteo Albei, sportiv din Petrila Pentru că a luat medalia de bronz la Cupa României…
• Polițiștii locali, în prima linie pentru ordine și siguranță în comunitate De la intervenții…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, sub coordonarea Parchetului…
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigare a Criminalității Economice Hunedoara au declanșat o amplă acțiune…