Categories: EvenimentFlash

Brokeriţa Adriana Constantin a fost arestată

 

Sorina Popa

Brokeriţa Adriana Iuliana Constantin (medalion), fost director al Sucursalei Deva a SSIF Broker SA Cluj (foto mare), a fost arestată pentru 29 de zile, fiind acuzată de infracţiunile de înşelăciune, delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.


Prejudiciu de aproape 10.000.000 de lei
Este cunoscut deja cazul Adrianei Constantin, care a reuşit, timp de câţiva ani, să înşele sute de hunedoreni, printre care poliţişti, procurori, judecători, directori de firme, care au investit prin intermediul ei sume importante de bani la bursă. Până acum, nu toţi cei păgubiţi de deveancă au făcut plângeri la Poliţie, însă au acţionat-o în judecată, ca să-şi recupereze sumele imense pierdute. Dosarul este instrumentat de mai multe luni.
Potrivit anchetatorilor,„în perioada 2005-2008, în calitate de director al sucursalei Deva a SSIF Broker SA Cluj-Napoca, inducând în eroare persoane care intenţionau să investească pe piaţa financiară, Adriana Iuliana Constantin a întocmit în fals, clienţilor portofolii şi le-a eliberat chitanţe pentru sumele primite cu titlul de investiţie, fără a le înregistra în evidenţele contabile. Astfel, ea a pus la punct un mecanism financiar, prin care sute de persoane au fost induse şi menţinute în eroare cu privire la calitatea acestora de investitori, în realitate, banii fiind însuşiţi de inculpată. Prejudiciul, raportat la părţile vătămate identificate până în acest moment, se ridică la valoarea de 9.427.487 de lei”.
Frauda de la sucursala din Deva a Broker SA Cluj a ieşit la iveală, după ce un client a descoperit că a fost păgubit şi a reclamat conducerii societăţii clujene, neregulile din Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonarii de serviciu din re­gi­u­ne au acul fin și ne-au adus la cunoștință o tărășenie…

13 minute ago

Bulina neagră

Marius P., din Lupeni Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru infracțiunea de lovire…

16 minute ago

Bulina albă

Matteo Albei, sportiv din Petrila Pentru că a luat medalia de bronz la Cupa României…

16 minute ago

Poliția Locală Deva: La datorie, aproape de oameni!

• Polițiștii locali, în prima linie pentru ordine și siguranță în comunitate De la intervenții…

18 minute ago

Operațiunea JUPITER: Percheziții de amploare în București și în patru județe. Dosar penal pentru promovarea simbolurilor fasciste, legionare și antisemite

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, sub coor­do­narea Parchetului…

20 de minute ago

Lovitură pe piața neagră a produselor de lux din Hunedoara: Zeci de parfumuri și genți de firmă, ridicate de polițiști în cadrul Operațiunii „JUPITER”

Polițiștii din cadrul Biroului de In­ves­tigare a Criminalității Economice Hu­ne­doara au declanșat o amplă acțiune…

21 de minute ago