Categories: Sport

„Botezul” senioratului la Cupa Mondială

Ciprian Marinuţ

Gimnasta Laura Jurca (foto), de la CNS „Cetate” Deva, va debuta într-un concurs internaţional oficial la nivel de senioare, prin participarea la a opta ediţie a „FIG World Challenge Cup”, ce are loc la Doha, în Qatar, de azi până vineri. Sportiva în vârstă de 15 ani, „inventată”, la Deva, de Adela Popa, a promovat la începutul anului în Lotul Naţional de senioare şi este pe lista României pentru Campionatele Europene din aprilie.
Verificare pentru „Euro”
Laura Jurca va reprezenta România la competiţia de la Doha alături de Diana Bulimar, una dintre „veteranele” lotului tricolor. Cele două gimnaste vor susţine astfel un util test de verificare, pentru evaluarea nivelului de pregătire înainte de participarea la Campionatele Europene programate să aibă loc la Montpellier, Franţa, în perioada 13-19 aprilie. „Diana Bulimar şi Laura Jurca au ajuns cu bine în Qatar. Acum, se antrenează pe podium la Cupa Mondială de la Doha. Fetele sunt însoţite de antrenorul Lucian Sandu. Mâine (azi n.r.) au concurs. Atente, fetelor!”, a notat ieri pe pagina oficială de Facebook a Lotului feminin de gimnastică al României. Laura Jurca a fost una dintre remarcatele anului 2014 la nivel de junioare. Sportiva antrenată de Adela Popa şi Ioan Coroiu este vicecampioană continentală la individual compus, medaliată cu bronz la echipe şi sărituri la Campionatul European de Junioare Gimnastică Artistică de la Sofia (Bulgaria) şi a fost unica reprezentantă a României la Jocurile Olimpice ale Tineretului de la Nanning, China, unde s-a clasat pe locul IV la sărituri şi sol.
Competiţie de top
Cea de a 8-a ediţie a FIG World Challenge Cup, care va începe astăzi, 25 martie, în Aspire Zone din Doha, va reuni la start 128 de gimnaşti (84) şi gimnaste (44) din 38 de ţări: Armenia, Australia, Azerbaijan, Belarus, Brazilia, Bulgaria, China, Croaţia, Cehia, Finlanda, Germania, Hong Kong, Ungaria, Iraq, Iordania, Japonia, Kazahstan, Coreea de Sud, Kuwait, Letonia, Mongolia, Olanda, Norvegia, Noua Zeelandă, Portugalia, Puerto Rico, Qatar, România, Singapore, Slovenia, Elveţia, Taipei, Turcia, SUA, Uzbekistan, Venezuela şi Vietnam. Referindu-se la această întrecere, managerul competiţiei Al Buainain afirma: „Cei mai buni gimnaşti ai lumii se vor afla în Qatar, iar noi suntem pregătiţi să-i întâmpinăm pe participanţii la competiţie”.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din localitate nu mai contenesc cu foșnitul pe la colțuri: deși fotoliul de…

8 ore ago

Bulina albă

Gheorghe Florin Ghețău, profesor în municipiul Lupeni Pentru că este coautor al manualului de Istorie…

8 ore ago

Bulina neagră

Gheorghe I., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

8 ore ago

De la martor la condamnat: Un bărbat din Uricani a negat o bătaie în fața probelor video și s-a ales cu amendă penală

Un bărbat din localitatea Uricani a fost condamnat de Judecătoria Pe­troșani pentru mărturie minci­noa­să, după…

8 ore ago