Categories: Sport

Se plâng de arbitraj

Ciprian Marinuţ

Trei reprezentanţi ai unor echipe din Liga a IV-a Hunedoara de fotbal susţin că formaţiile lor au fost dezavantajate de arbitri în meciurile disputate în runda de la finalul săptămânii.
Penalti inventat şi gol din ofsaid
Vasile Scurtu, preşedintele clubului Minerul Uricani, învinsă, acasă, cu 4-1 de Hercules Lupeni, susţine că oaspeţii au fost ajutaţi cu un penalti inexistent şi un gol marcat dintr-o poziţie neregulamentară. „La scorul de 1-1, Hercules a  primit o lovitură de pedeapsă inexistentă, iar golul trei a fost din poziţie clară de ofsaid. Eu nu contest victoria lui Hercules, care cred că oricum ne-ar fi bătut, dar scorul a luat proporţii din cauza erorilor de arbitraj”, a spus oficialul grupării din Uricani. La rândul său, Aurel Moldovan, antrenorul echipei Inter Petrila, echipă care a pierdut, acasă, 0-1, în prelungiri cu lidera CNS „Cetate” Deva, a contestat golul marcat de deveni. La fel a făcut şi portarul celor de la Inter Petrila, Haring, care a primit cartonaşul roşu, în urma injuriilor şi ameninţărilor pe care le-a formulat la adresa arbitrului  Valentin Gavrilă. Cazul va ajunge se pare şi la Comisia de Disciplină a AJF Hunedoara, întrucât se pare că Haring l-ar fi scuipat pe arbitru. În fine, antrenorul de la Universitatea Petroşani, Gabriel Niţu, spune că echipa sa a avut probleme de arbitraj în meciul din deplasare cu Aurul Certej, câştigat de gazde cu scorul de 2-0. „Nu vreau să spun că arbitrul a influenţat  soarta meciului, dar a fragmentat destul de des meciul şi ne-a umplut de cartonaşe, unele gratuite după părerea mea” a spus Gabriel Niţu.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

14 ore ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

2 zile ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

2 zile ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

2 zile ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

2 zile ago