Blocaj în instituţiile deconcentrate

Nicolle Ebner

De astăzi, oficial, cele aproape 30 de instituţii deconcentrate din judeţul Hunedoara au rămas fără conduceri.

Problema nu este gravă pentru instituţiile din subordinea ministerelor la care activitatea directorilor se rezumă la a semna statele de plată de două ori pe lună. În schimb, este foarte grav că nu se pot face plăţile subvenţiilor în agricultură şi zootehnie, deoarece directorul nu mai are drept de semnătură, iar Fiscul, Garda financiară şi Garda de mediu nu pot aplica sancţiuni.

Direcţii decapitate şi activităţi blocate

După alegerile din 2008, Guvernul PDL-PSD şi-a numit oamenii în funcţiile de conducere la nivel local în baza OUG 35/2009-privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar. După ieşirea PSD de la guvernare, Guvernul PDL a emis o nouă ordonanţă, prin care şi-a instalat membrii de partid în locurile rămase vacante după eliberarea din funcţie a directorilor şi adjuncţilor PSD. În urma sesizării PNL, OUG 35 a fost declarată neconstituţională, iar Guvernul României avea termen până în data de 27 februarie 2010 să îndrepte greşeala şi să emită o lege (emisese deja două OUG pe aceeaşi temă) pe baza căreia să se numească şefii direcţiilor deconcentrate. În acest scop, s-a optat pentru modificarea Legii 188/1999-privind Statutul Funcţionarului Public-însă capitolele şi amendamentele s-au împotmolit la Camera Deputaţilor, care este şi forul decizional. Aşa se face că Guvernul României a depăşit termenul acordat de Curtea Constituţională. În consecinţă, peste 50 de directori plini şi adjuncţi din judeţul Hunedoara (şi din toată ţara) şi-au pierdut, oficial, începând de astăzi, puterile de decizie şi dreptul de semnătură. Situaţia creată poate avea repercusiuni grave, cum ar fi proteste ale fermierilor, care nu-şi pot încasa subvenţiile. Sau imposibilitatea de a aplica sancţiuni şi amenzi în domeniul protecţiei mediului sau financiar. Sunt direcţii care nu intră sub această incidenţă (Direcţia Silvică nu mai intră în categoria deconcentratelor, după ce a trecut pe autofinanţare; OPC; IŞJ), dar cei mai mulţi directori se pare că vor intra în concedii medicale sau de odihnă, până la emiterea legii de către Guvernul Boc. La unele direcţii, cum ar fi cea a Vămii Deva, au fost trimise deciziile de eliberare din funcţii, însă a doua zi s-a revenit asupra lor.

Potrivit subprefectului Dorin Gligor, situaţia se va reglementa în cel mult trei-patru zile, iar activitatea din instituţiile judeţene nu va avea de suferit prea mult.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Nici o grija prin randul directorilor nostrii. Stau pe aceleasi scaune si se poarta de ca si cum nimic nu s-a intamplat. Legea nu-i facuta pentru ei.

  • nicole ai primit informatia de la un informator prost ,cel mai bine ar fi sa iti schimbi informatorul ,sau mai este o varianta cautati alt serviciu mai putin solicitant

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

19 ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

19 ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

19 ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

19 ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

19 ore ago