Controale peste controale pe capul unui şef care se ocupă cu protecţia alimentară. Omul este hărţuit de doi şefi, care sunt rude cu potentaţi din partidul stat, iar pentru că a refuzat să facă jocul lor, i s-a pus gând rău. Cei doi au o mică afacere cu animale, pe care le vând la negru. Aşa că au venit într-o zonă cu mulţi mineri, pentru a-şi da bovinele, numai că n-au reuşit să convingă pe nimeni să le cumpere. Au apelat la şeful amintit mai sus, însă omul nu s-a băgat, pentru că era ilegal. Drept pedeapsă pentru că nu vrea, are din două în două zile, dubioşi care îi răscolesc biroul, pentru a găsi măcar un ac de gămălie care, nu e la locul lui. Până acum şeful de la protecţie a fost curat, aşa că în ciuda încercărilor de a-i găsi o bubă pentru care să fie dat afară, nu s-a reuşit. Cum nici nu sunt şanse de izbândă pe calea asta, controlorii se gândesc la o înscenare, spun cârcotaşii, mai ales că nu este membru al partidului portocaliu şi asta îl face o ţintă obligatorie.

Mahării dintr-o industrie subterană, care zice-se că le apără interesele celor care trudesc, şi-au schimbat locul unde se destrăbălau în voie şi puneau la cale afaceri cu banii muritorilor. Bârfitorii spun că respectivii s-au refugiat în sălbăticie, la o cabană nou-nouţă, după ce s-a cam aflat de locul lor de joacă. Noul cuibuşor de nebunii este bine ascuns de ochii lumii, iar pentru a se ajunge la el, trebuie să treci printr-un cimitir şi poteci, pe care le pierzi uşor dacă nu ai instrucţiuni clare. Ajunşi aici, spun cârcotaşii, găsim o micuţă cabană cu teren de fotbal şi tenis, muzicanţi şi folcloriste, adică fetiţe dornice de tăvăleală pe bani buni. De ele au parte aproape în fiecare sfârşit de lună şefii, dar şi alţi boşi veniţi de la Capitală. Gurile rele spun că ultimul dezmăţ a avut loc chiar în acest week-end, când de la centru a venit un mare mahăr, ce va conduce pe viitor industria. Ca să-i aibă la suflet pe reprezentanţii muncitorilor, a avut parte de o petrecere ca la carte, iar fetiţele au fost atracţia numărul 1. Ar mai fi de spus că locaţia unde au loc aceste întâlniri de destindere este păzită strict, mai abitir decât un buncăr de preşedinte.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

4 ore ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

4 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

4 ore ago

Și-a atacat fostul socru cu o lopată pe stradă. Judecătoria Petroșani a dat undă verde pentru începerea procesului

Un bărbat din Petrila va fi judecat pentru lovire și alte violențe, după ce și-a…

4 ore ago

A început contractarea utilizatorilor serviciului de salubrizare!

Magdalna Șerban SUPERCOM a început contractarea uti­lizatorilor serviciului de salubrizare din Zonele 1 Brad, 2…

4 ore ago

Femeie sechestrată timp de zece zile pentru a trece un garaj pe numele concubinului său

Un bărbat de 38 de ani, din mu­nicipiul Vulcan, a fost reţinut de poliţişti, fiind…

4 ore ago