Categories: Actualitate

Bătrână bătută şi jefuită de cinci tâlhari, dintre care trei minori

Maximilian Gânju

Un grup de cinci persoane, dintre care trei erau minore, au intrat peste o femeie în locuinţa acesteia, au bătut-o şi i-au furat tot ce avea de valoare. Doi dintre tâlhari au fost arestaţi preventiv.

Potrivit anchetatorilor, tâlharii au fost prinşi în urma unei acţiuni organizată în acest scop de poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Deva, cu sprijinul celor de la Serviciul de Investigaţii Criminale. Astfel, au pus mâna pe un bărbat de 44 de ani, unul de 35 de ani, ambii din Deva, şi un minor în vârstă de 15 ani, din judeţul Sibiu, toţi bănuiţi de comiterea unei infracţiuni de tâlhărie calificată şi a unei infracţiuni de furt calificat.
”Poliţiştii au stabilit că cei trei, împreună cu alţi doi minori, în vârstă de 13 şi 11 ani, în cursul nopţii de 23/24.09.2019, au pătruns într-o locuinţă improvizată situată în localitatea Sântuhalm, unde au agresat o femeie în vârstă de 79 de ani, pe care au deposedat-o de mai multe bunuri, prejudiciul total fiind în valoare de aproximativ 6.000 de lei. În cursul aceleaşi nopţi, cei cinci au pătruns, prin tăierea unei părţi a gardului împrejmuitor al unui imobil situat în aceeaşi zonă, în curtea unei societăţi comerciale şi au sustras diferite bunuri din cinci autovehicule”, a precizat comisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Poliţiştii deveni continuă cercetările în cazul celor cinci, pentru că există suspiciuni că ar mai fi comis şi alte infracţiuni.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

23 de ore ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

o zi ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

o zi ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

o zi ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

o zi ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

o zi ago