Categories: Sport

Competiţia Karate Open România, de la Petroşani

Nicolae Gavrea

Finalul de săptămână a fost marcat la Petroşani de o excelentă competiţie de karate, organizată de către Federaţia Română de Karate cu sprijinul CSM Jiul Petroşani, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul local al municipiului Petroşani.

Circa 260 de sportivi, reprezentând 43 de cluburi şi asociaţii din ţară, primii şase sportivi clasaţi la concursurilenaţionale din România, au avut drept de participare la această competiţie naţională. Mai mult, întrecerile au fost supervizate de chiar staff-ul federal, condus de către preşedintele Octavian Valeriu Amzulescu şi de vicepreşedintele Cristian Bogza.
Clubul gazdă, CSM Jiul Petroşani, a participat la aceste întreceri cu şapte sportivi la 10 probe de kumite şi sau obţinut următoarele rezultate: trei medalii de aur, una argint şi patru de bronz.
Au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere Ionuţ Ipate, în proba de kumite seniori – 75 kg, Miruna Mălăuţă, kumite U21 – 61 kg şi Alexandru Tofan, kumite cadeţi +70 kg.
Medalia de argint a fost cucerită la mare luptă de către Andreea Polifronie, în proba de kumite seniori -55 kg, iar cele de bronz au revenit pentru evoluţia lor sportivilor Miruna Mălăuţă, în proba de kumite seniori -61 kg, Andreea Polifronie, kumite U21 -55 kg, Anneliese Cebuc, kumite seniori – 55 kg şi Anisia Stăncioiu, kumite cadeţi + 54 kg.
Să menţionăm că sportivii de la Jiul Petroşani sunt pregătiţi de Alina şi Radu Polifronie, iar Miruna Mălăuţă este cea care va reprezenta foarte curând România la Campionatele Mondiale de la Santiago de Chile.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

20 de ore ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

20 de ore ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

22 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

2 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

2 zile ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

2 zile ago