BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Cică și-ar fi tras un conac pe domeniul statului, folosește resursele statului, dar nu scoate nici măcar un leuț din buzunar. Gurile rele spun că un ales local are o ditamai pescărie și o ditamai cabană într-o zonă retrasă a unei urbe vecine, unde păstor este un coleg de-al său de partid. Oamenii s-au întrebat, pe bună dreptate, dacă alesul din localitatea învecinată achită redevențe, taxe și impozite, că din datele lor toată șandramaua nu este luată în evidență. În plus, dacă luăm de bune informațiile zvonarilor, omul folosește și un luciu de apă tot fără să scoată un leuț din buzunar.
Luați la rost pentru sumele fabuloase încasate de la stat, pentru stat! Se întâmplă pe la noi, unde doi protejați ai partidului cu săgeată, lună de lună încasează sume astronomice de la o companie de stat muribundă. Unul dintre băieții deștepți, fost candidat pierzător la o primărie, bagă aproape 5 mii de verzișori lună de lună în buzunar. Pentru banii aceștia, spun bârfitorii, ar trebui să scoată firma din rahat, dar interesul e altul. Colegul lui, fost pălmaș, bagă chiar mai mult, tot pentru aceeași „expertiză”, dar care nu există. Omul abia reușește să se iscălească singur. Și sinecuriști ca ei mai sunt și pe la județ, băieți care ne pretind nouă că trebuie să strângem cureaua, că așa vrea șeful lor Ilie – Sărăcie.

