BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Doi fruntași ai turnătoriilor din vremea fostului regim au ajuns la concluzia că experiența lor ar fi de neprețuit în politică. Așa se face că, după ani buni petrecuți pe margine, cei doi au decis să se înroleze într-un partid. Și-au găsit rapid loc într-o organizație din regiunea cu lămpașe, hotărâți să-și revendice partea când vor ajunge la putere, căci, spun apropiații, foamea de funcții nu le-a trecut. Cârcotașii susțin că ambii ar fi negociat poziții eligibile pe listele unui partid, promițând la schimb mii de voturi. Aceleași surse șușotesc că înscrierea lor ar echivala cu o lovitură aplicată tocmai celui care conduce acum organizația în care s-au înscris.
Tot mai multe voci susțin că un șef de uzină, în scurt timp, își va face iarăși carnet de partid pentru a-și menține funcția. Gurile rele spun că este o trecere de la partidul care l-a făcut vizibil la cel care acum conduce, adică la același. Pare stupidă explicația, dar nu este ne spun zvonarii. Aripa care-l susținea nu e în relații cu cea care îl contesta, așa că directorul se mută cu adeziunea unde trebuie. Pe lângă cerere mai servește și interesele șefului lipit ani în șir de companie, una cu zile numărate dacă stăm să analizăm.

